Virgil Popescu a explicat situația în care se află cele două ministere, având în vedere că încă lucrează cu același aparat.

„Înainte, până în decembrie anul trecut, exista Ministerul Economiei Energiei și Mediului de Afaceri. Din el s-au desprins două ministere: Ministerul Energiei, unde pleacă toată partea de energie care există, și Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului”, a spus Virgil Popescu la Digi24.

Apoi a continuat: „Până nu apar Hotărârile de Guvern ale celor două ministere, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, care este ministerul de anul trecut, asigură serviciile suport, de specialitate, pentru cele două ministere. De ce face acest lucru? Pentru că, neexistând cele două ministere, nu există organigramă, stat de funcție, personal al ministerului. Lucrăm în clădiri diferite cu același aparat de specialitate”.

Când se vor face aceste HG-uri, fiecare minister își va lua personalul și fiecare ministru își va vedea exact de problematica lui.

Ministrul energiei, Virgil Popescu:

De asemenea, deținătorul portofoliului de Energie a precizat că măsurile de granturi pentru IMM-uri, elaborate de PNL și criticate de Năsui, sunt bune.

„Dacă vorbim de măsurile pe care le-a luat PNL anul trecut, aici nu pot să fiu de acord cu dânsul. Nici măsura granturilor pentru microîntreprinderi – 2.000 de euro; Măsura 2 – granturi de capital de 150.000 de euro, nici Măsura 3 – granturi pentru investiții nu sunt măsuri care să nu fie țintite către IMM-uri, sunt măsuri foarte bune pentru ele”, a precizat Virgil Popescu.

Întrebat dacă Claudiu Năsui îl anunță în prealabil, înainte să facă acest lucru public, Virgil Popescu a răspuns: „În general anunță public și după aia vorbim. Cred că ar fi mai bine să discutăm înainte, pentru că aceste lucruri le-aș putea spune direct și aș stinge din fașă acest lucru”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News