„Avem în vigoare o ordonanţă care este promulgată, aprobată de Parlament, care are un plafon de 80 de bani la energie electrică pentru consumul până în 300 de kilowaţi şi de 68 de bani pentru tariful social pentru consumul de până în 100 de kilowaţi. Românii nu trebuie să-şi facă probleme, dacă se încadrează în aceste limite de consum, şi vă spun cu toată certitudinea că, pe calculele pe care le avem de la autoritatea de reglementare, peste 80% din români se încadrează în aceste clase de consum”, a afirmat Virgil Popescu, miercuri seară, la Digi 24. 

Guvernul condus de Nicolae Ciucă a prelungit în luna martie, timp de un an, plafonarea prețurilor la energie. Ordonanţa de Urgenţă a fost aprobată pe 18 martie, iar noile măsuri sunt valabile în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023.

Ministrul a subliniat că „românii vor plăti 31 de bani de kilowatt sau 13 lei pe megawatt”, iar firmele care consumă până în 50.000 de megawaţi pe an vor plăti 37 de bani pe megawatt.

Oficialul a mai vorbit despre posibilitatea implementării unor forme de impozitare a întregului lanț de producție, intermediere și furnizare, afirmând că e de părere că „traderul nu ar trebui să facă un profit decât de câteva procente”, arătând că profitul încasat de traderii de pe piaţa energiei este unul „nemeritat”.

„Vă spun foarte sincer: dacă ar fi după mine – dar nu fac politică fiscală – eu le-aş lua diferenţa asta de bani, pentru că este un profit nemeritat şi toţi trebuie să contribuim să trecem această criză care e o iarnă complicată. (…) Eu aş recomanda tuturor calm, pentru că orice alarmare în piaţă va crea o panică în piaţă şi va duce la ridicarea acestor preţuri”, a adăugat Virgil Popescu.

El a mai spus că autorităţile trebuie să găsească o soluţie privind reducerea voluntară a consumului de energie, aşa cum se încearcă la nivel european.

Urmărește-ne pe Google News