„Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a luat act de demisia ministrului Florin Roman și a transmis către Președintele României, Excelența Sa Klaus Werner Iohannis, propunerea ca ministrul Energiei, Virgil Popescu, să asigure interimatul ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării”, a transmis Executivul, miercuri, 15 decembrie.
De la Bruxelles, unde participă la cel de-al șaselea Summit al Parteneriatului Estic, președintele Klaus Iohannis a transmis că „demisia lui Florin Roman va fi acceptată și îl voi numi interimar pe Virgil Popescu. Documentele vor fi semnate când mă întorc în țară”.
Roman și-a înaintat demisia miercuri, 15 decembrie, la numai trei săptămâni de la numirea în funcție, după ce Libertatea a dezvăluit în aceeași zi că a mințit în CV-ul său în privința cursurilor urmate la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj.
Anterior, Libertatea a arătat că Florin Roman a plagiat în lucrarea sa de master din 2012 – cele 10 pagini din disertație trimise la redacție sunt identice cu paginile dintr-un suport de curs din anul universitar 2007-2008 de la Universitatea Politehnică Timișoara, semnat de profesorul Constantin-Dan Dumitrescu.
Totodată, Libertatea a căutat cartea pe care Florin Roman pretindea, în CV, că a scris-o, „Teoria sistemelor informaţionale”, însă aceasta nu a fost găsită nici la editură, nici la Biblioteca Națională, și nici ministrul demisionar nu a găsit, într-o săptămână de căutări – nici acasă, la Alba Iulia.
Ulterior, Roman a revenit asupra subiectului, scriind, pe Facebook, că e vorba despre un articol într-o revistă, nu o carte, însă nici acest articol nu l-a putut furniza.