Virgil Popescu a precizat că avem cantităţile de gaze necesare, iar în momentul de față avem 2,306 miliarde de metri cubi, reprezentând 75,6 la sută din capacitatea de înmagazinare.

Potrivit ministrului energiei, stocul de gaze este mai mare comparativ cu luna noiembrie a anului trecut.

„În noiembrie anul acesta o să fie peste 80 la sută, dar nu m-aș hazarda să spun cu cât, pentru că pe măsură ce se duce timpul și temperatura scade – și suntem în septembrie, încă mai înmagazinăm bine în septembrie – crește și consumul și atunci din producția internă și puțin din importul care vine se înmagazinează mai puțin”, a spus Virgil Popescu.

Virgil Popescu a mai spus că în această iarnă pentru cei care au centrale individuale nu mai există acel plafon de consum, iar preţul la gaz este fix, 31 de bani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News