În România, unica firmă acreditată este în Sibiu, iar managerul ei a încercat să atragă atenția autorităților cu privire la tehnologia care ar reduce costurile cu echipamentele din spitale. Ba chiar a oferit gratuit serviciul pentru firmele care aprovizionau spitalul din orașul lor cu echipamente. Nimeni nu l-a băgat în seamă.

Compania elvețiană care a dezvoltat soluția de tratare antivirală pentru textile se numește HeiQ. În urmă cu cinci ani, când au lansat inovația pe piață, produsul nu și-a găsit cumpărători. Însă în contextul pandemiei, interesul a crescut. Practic, soluția de tratare ucide orice virus cu înveliș lipidic, așa cum este și coronavirusul, iar anul acesta au făcut noi teste pentru a dovedi eficiența și în combaterea COVID-19.

“Ei pe 16 martie au relansat produsul și noi pe 18 l-am comandat. Din aprilie deja avem tratamentul în țară și tratăm materiale”, spune Alexandru Anca, managerul firmei sibiene Printcenter.ro.

Firma nu duce lipsă de clienți, dar niciunul din țară. Pur și simplu, când s-a aflat despre tehnologie, cu toții voiau să se îndrepte spre materialele vândute de firme din Italia, Portugalia sau Spania, fără să știe că soluția e atât de aproape de ei.

Firma din Sibiu tratează textile care pot fi folosite la fabricarea măștilor. Foto: Julix Jinx Photography

Nu au vrut nici
gratis

“De când a început pandemia, am oferit celor care produceau pentru spitalul din Sibiu echipamente să le facem tratamentul gratis. Ne-au refuzat. La toate instituțiile statului am trimis informația de nenumărate ori, i-am întrebat dacă îl pot lua, să-l acrediteze, să facă ceva. Acest material ar ajuta foarte mult, pentru că s-ar reduce infectarea prin contact, de la măști la lenjerii, halate, combinezoane. Acum, la halate și combinezoane de unică folosință se testează impermeabilitatea, dacă oprește virusul, dar nu are nicio legătură cu distrugerea virusului, ca în cazul materialelor tratate”, explică managerul.

Potrivit distribuitorului român, tehnologia poate fi aplicată pe orice tip de material textil, de la fibre nețesute pentru echipamente medicale la îmbrăcăminte, și rezistă la cel puțin 30 de spălări la 60 de grade.

Elvețienii de la HeiQ au anunțat soluția pe 16 martie, iar pe 17 martie, susține Alexandru Anca, sibienii au comandat-o. “Din păcate, ne-am izbit de ignoranță, aici, la noi”.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News