Toamna acestui an a adus cu ea viruşi agresivi care au pus stăpânire pe mare parte din populaţie, iar medicamentele par a nu mai avea nici o putere în lupta cu aceştia. Anca, o mândră mămică de fată şi băiat, se plânge că, de mai bine de o lună, tusea şi secreţiile nazale îi dau mari bătăi de cap. La început, boala s-a manifestat ca o răceală şi, tratată cu medicamentele recomandate de medic, părea că trece.
Dacă durerile musculare şi cele de cap, specifice virozelor, au trecut după mai bine de o săptămână de tratament, o tuse seacă şi secreţii nazale parcă au pus stăpânire pe mămica de 30 de ani.
“Nu mai ştiu ce să fac. Am luat pilule prescrise de doctor, dar şi leacuri băbeşti la care încă nu am renunţat. De mai bine de o lună mă chinuieşte această răceală sau ce-o fi ea”, mărturiseşte Anca, mâhnită că şi băieţelul ei, care încă nu a împlinit un an, s-a îmbolnăvit, cu toate că în preajma lui a purtat tot timpul mască.
Sunt afectaţi în special copiii mici
Dr. Laurenţiu Luca (foto), directorul clinicii PULS, ne-a explicat că există mai multe cauze pentru care microbii şi viruşii au devenit mai puternici. Una dintre acestea constă în variaţiile de temperatură din ultima perioadă care favorizează apariţia lor.
“Infecţiile respiratorii sunt date fie de virusuri sau bacterii, fie de nişte microorganisme care se numesc micopasme. Acestea din urmă nu trec cu orice fel de medicamente, nici chiar cu antibiotice, ci trebuie prescris un tratament mai complex ” , ne-a explicat dr. Luca. De la an la an, tulpinile pot deveni mai agresive şi îi afectează, în primul rând, pe copiii foarte mici, femeile însărcinate, bătrânii sau persoanele care suferă de diferite afecţiuni.
“Este foarte important să mergem la medic chiar şi atunci când considerăm că avem o banală răceală”, ne sfătuieşte medicul.