Virusologii olandezi atrag atenția asupra faptului că riscul de infectare cu SARS-CoV-2 nu dispare total prin vaccinarea completă, prin urmare este important ca regulile de protecție sanitară să fie respectate chiar și după imunizare. Acest fenomen a fost confirmat odată cu răspândirea variantei Delta.
Concret, la Centrul Medical al Universității Leiden, 85% dintre angajații testați pozitiv cu COVID-19 au fost vaccinați cu schema completă, iar la Centrul Medical Radboud al Universității Nijmegen au fost înregistrate recent 34 de cazuri.
„Ideea de la început, că după vaccinare nu se mai transmite virusul, nu se aplică în cazul variantei Delta. Vedem chiar și persoane care au trecut prin infecție, au fost vaccinate cu două doze și acum sunt pozitive din nou”, a declarat virusologul Matthijs Welkers.
La rândul său, microbiologul Heiman Wertheim a explicat că, deși vaccinarea asigură protecție față de formele severe ale bolii, varianta Delta generează un număr foarte mare de particule virale, cu până la o mie mai multe decât varianta originală, ceea ce o face să fie foarte ușor transmisibilă.
Astfel, din cauza numărului mare de particule, „virusul sparge bariera de apărare”, precizează specialistul, care a fost, el însuși, testat pozitiv recent.
„Este vorba despre un motor silențios al epidemiei”, mai spune Heiman Wertheim.
De la începutul pandemiei de coronavirus, în Olanda au fost confirmate peste 1,8 milioane de cazuri de infectare iar numărul deceselor a depășit 18.700, potrivit portalului worldometers.info.
Foto: EPA