Experții de la Institutul de Investigație a SIDA Irsicaixa din Barcelona și de la Spitalul Gregoria Maranon din Madrid, au realizat un studiu în urma căruia s-a ajuns la concluzia că transplantul de celule stem ar putea conduce la eliminarea virusului HIV.
Potrivit lavanguardia.com, virusul a fost eliminat din sânge și din țesuturi după ce șase pacienți au fost supuși unor transplanturi cu celule stem.
La cinci dintre persoanele infectate cu virsul imunodeficienței umane, care au fost supuse unui transplant cu celule stem, nu a mai fost detectat virusul în sânge și în țesuturi. La cel de-al șaselea pacient, cercetătorii nu au detectat nici măcar anticorpi în sânge, care au dispărut la șapte ani după efectuarea transplantului.
Acest lucru ar putea fi extrem de util pentru elaborarea unor noi strategii în ceea ce privește vindecarea persoanelor infectate cu HIV.
Cinci dintre pacienți au primit transplant din măduvă, în timp ce cel de-al șaselea a primit un transplant de sânge din cordonul ombilical. La acesta a fost nevoie de 18 luni pentru a înlocui toate celulele sale cu cele ale donatorului.
După transplant, toţi participanţii au menţinut tratamentul antiretroviral şi au obţinut remiterea bolii hematologice după întreruperea tratamentului cu medicamente imunosupresoare.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_27fb720bd5c50bdd0ac5599a1d12b06a.webp)
Specialiștii sunt de părere că proveniența celulelor stem, precum și timpul scurs pentru a obține înlocuirea completă a celulelor receptorilor cu cele ale donatorului ar fi contribuit la eliminarea virsului HIV, ceea ce ar putea duce la descoperirea unor noi tratamente în ceea ce privește tratamentul bolnavilor de SIDA.
Transplantul de celule stem este recomandat exclusiv pentru tratarea bolilor hematologice grave.
Studiul a inclus șase participanți care au supraviețuit cel puțin doi ani după efectuarea transplantului.
Studiul, care a fost publicat în Annals of Internal Medicine, se bazează pe cazul unui pacient din Berlin, Timothy Brown, infectat cu HIV și care în anul 2008 a suferit un transplant cu celule stem pentru a trata o leucemie. Donatorul acestuia avea o mutaţie numită CCR5 delta 32 care făcea ca celulele sale sanguine să fie imune la HIV, deoarece împiedica intrarea virusului în sânge. Brown a încetat să mai ia medicamente antiretrovirale, iar astăzi, după 11 ani, virusul nu i-a mai apărut în sânge. Este considerat ca fiind singurul om din lume care s-a vindecat de HIV.
Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d0ef0a283cc1be265c01c6c57a895fd3.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_bfb3b8675ac401fa9b627f2a66817c94.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_504ee18886cbbd6c02ec6c5c54a67344.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_3b2ddd42d866d833a6e31317846d6641.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_deb4c477ced5237b81707cdff1dd55ff.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_5d065912cddec15dee9619cb0d479888.jpg)