La opt ani, Erica Stancu are multe vise și proiecte. Desenează, pictează, cântă, dansează, croiește haine la modă pentru poporul de păpuși. Dar dintre toate, cel mai mult îi place teatrul.
Pe scenă se simte mult mai în largul ei decât în banca de la școală. Împreună cu tatăl ei, Niculae, Erica joacă într-o trupă de amatori, la școala de actorie InLight din București. A avut un rol în „Lecția de științe”, o piesă despre comunicarea dintre adulți și copii, la Festivalul de Teatru Neprofesionist. Și pregătește o altă premieră, pentru luna aprilie.
Talentul îl ai sau nu-l ai, dar pasiunea nu apare din senin. Pasiunea se învață. Erica a descoperit teatrul datorită tatălui ei. „Nu trebuie să te uiți în public, trebuie să te uiți în ochii partenerului tău de scenă”, asta e o învățătură care i-a plăcut mult Ericăi.
Expediție în spatele scenei
Pentru ca visul ei să prindă aripi, am dus-o pe Erica în vizită la Teatrul Național București, centrul istoric al artei dramatice românești. Scările nesfârșite, decorurile uriașe, marmura și oglinzile au intimidat-o pe puștoaică, în primele momente. Dar vocea prietenoasă a ghidului Ionuț Corpaci a liniștit-o. Și astfel a început călătoria prin semiîntunericul misterios al culiselor sau în luminile orbitoare din cabinele de machiaj.
Erica a văzut cum se ridică și se coboară cortina, cum se manevrează cortina de fier și cum se rotesc pereții Sălii Amfiteatru. Pe holuri, pașii micuței actrițe s-au intersectat cu militari, cu țărani, cu Ilene Cosânzene, cu femei pierdute și cu alte personaje aflate în căutare de cafea și sandvișuri.
La repetiții la Ion Caramitru, Erica s-a simțit ca peștele în apă. A împărțit un covrig cu actorii, a urmărit cu sufletul la gură indicațiile regizorului, a tras cu ochiul la hârtiile sufleurului.
Piesa „Noii infractori”, de Edna Mazia, pe care o pregătește directorul TNB, e o tragicomedie despre peripețiile unei familii din zilele noastre. Virginia Mirea, în rol principal, domina scena cu vocea ei poruncitoare și maternă, în același timp.
Întâlnire cu vedeta copiilor
Asistentul de regie Patricia Katona a invitat-o pe Erica la cursurile sale de actorie pentru copii. Iar Alexandrina Halic, sufletul Teatrului „Ion Creangă”, i-a oferit fetiței un medalion cu măștile care simbolizează teatrul: una veselă, una tristă.
„Și eu am fost ca tine, mi-am dorit mult să ajung actriță, uite că am reușit. Mă bucur că ne-ai vizitat”, i-a spus vedeta teatrului pentru copii Ericăi, ținând-o pe după umeri.
Magia scenei nu stă doar în pădurile de carton sau în orașele din placaj vopsit. Magia scenei vine de la oameni. Atât de simplu. Un om traversează un spațiu în timp ce alt om se uită la el, ăsta e teatrul, credea un faimos regizor britanic.
Pe scena mare a Naționalului, fără decoruri, doar negru exigent de jur împrejur, o fetiță în alb a luat microfonul și a început recitalul. Erica a avut trac, dar s-a adunat și a reușit să ducă până la capăt o poezie despre un pitic neinspirat și un ibric dezechilibrat.
Peste ani, în același loc, dar cu sala plină, nu doar cu bunica și ghidul în public, o vom vedea pe Erica spunând tot ce are de spus. De strălucit, strălucește deja cât să lumineze butaforiile solemne ale Naționalului.
Citește și: