Peste 1.700 pompieri au intervenit, joi şi în noaptea de joi spre vineri, cu 270 de mijloace, pentru a ajuta persoane rămase blocate cu maşinile în trafic, din cauza zăpezii şi a viscolului, dar şi pentru scoaterea apei din gospodării, curţi şi subsoluri.

În trei dintre cele 14 judeţe care joi au fost sub avertizare cod galben de ninsori şi lapoviţă – Bacău, Suceava şi Constanţa -, circulaţia pe şapte drumuri naţionale a fost închisă temporar, pentru deszăpezire şi împrăştiere de material antiderapant.

Singurul drum unde vineri dimineaţă era în continuare întreruptă circulaţia este DJ 243B Parincea-Poieni-Năstăseni, în judeţul Bacău, însă se putea circula pe rute ocolitoare.

Din cauza ninsorii abundente şi a viscolului, 14 autoturisme în care se aflau 24 de persoane au rămas blocate pe drumurile din judeţul Suceava, între 40 de minute şi o oră şi jumătate, pompierii şi poliţiştii intervenind cu forţe şi utilaje pentru deblocarea maşinilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News