Pentru Mihail-Andrei Reaboi, din Raionul Orhei, sat Ivancea, Republica Moldova, fiecare zi scursă înseamnă chin și suferință adunate în mii de ore de gimnastică medicală și terapii. Dar mai înseamnă și o uriașă speranță – a cărei flacără nu s-a stins nici măcar o clipă de când s-a îmbolnăvit -, că momentul în care va putea păși iar singur, fără ajutorul mamei sau al echipamentelor medicale, este din ce în ce mai aproape. Însă pentru a putea învinge maladia care l-a țintuit în scaunul cu rotile și i-a furat mersul, Mihăiță, 4 ani, are nevoie de un tratament genetic adus din SUA, un soi de vaccin cu administrare unică și ce costă, cu tot cu taxe de transport, 2.400.000 de dolari.
Mihăiță reușește, de doi ani și jumătate, să țină piept bolii
„Mulțumim lui Dumnezeu, chiar și fără acel tratament genetic, Mihăiță a reușit să facă față bolii. Terapiile Vojta, kineto, vibromasajele, exercițiile medicale de tot felul și cele făcute cu verticalizatorul i-au întărit musculatura picioarelor. Bineînțeles, a contat foarte mult și aportul tratamentului cu siropul recomandat de medicii de la Centrul de Recuperare pentru Copii Dr. Nicolae Robănescu, dar și cel cu esență de vitamina B12, pe care îl cumpărăm din Germania, cu 70 de euro flaconul. Acum, copilașul nostru merge de-a bușilea și își ține capul. Sunt semne extraordinare că momentul în care va putea merge singur este foarte aproape”, ne-a spus cu speranța în suflet, Natalia Reaboi, 43 de ani, mama lui Mihăiță.
Prețul unei vieți normale, 2.400.000 de dolari
Firește, lupta cu îngrozitoarea boală care de doi ani și jumătate l-a țintuit în scaunul cu rotile – amiotrofia spinală musculară de tip 2 -, este departe de a fi încheiată. Pentru a putea redescoperi bucuria de a merge, Mihăiță – aflat în programul de susținere al Fundației Ringier România, trebuie neapărat să primească un tratament genetic, sunt de părere specialiștii care-l tratează. Este vorba de un soi de vaccin, administrat în doză unică, un medicament inovator ce poate fi adus din SUA. O singură fiolă costă, cu taxe de transport, 2.400.000 de euro, bani pe care părinții copilașului în vârstă de 4 ani nu au cum să-i strângă fără ajutorul oamenilor cu suflet și al fundațiilor.
„Mihăiță are dreptul la o viață normală și sper, cu ajutorul oamenilor, să pot să i-o ofer!”
„Este o sumă extrem de mare, la care nici nu am fi visat fără să fim ajutați de oamenii cu suflet și de fundații. Prin campanii umanitare, prin donații, am reușit să strângem o mare parte din cei 2.400.000 de dolari necesari pentru acel vaccin. Suntem extrem de aproape, ne mai lipsesc câteva sute de mii de dolari. Este tot o sumă uriașă pentru noi, dar sperăm că oameni cu inimă mare vor continua să ne fie aproape până când în contul copilașului nostru vor fi toți banii necesari pentru tratamentul genetic. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au fost aproape și mă rog la bunul Dumnezeu să reușim, ca și până acum. Mihăiță are dreptul la o viață normală și sper, cu ajutorul oamenilor, să pot să i-o ofer!”, este apelul disperat al mamei lui Mihăiță.
Pentru părinții lui Mihăiță veștile bune nu se opresc aici. Responsabili ai unei clinici din Dubai, acolo unde Mihăiță va primi serul după ce va fi strânsă suma necesară, au decis să mai lase din preț și i-au făcut băiatului o reducere substanțială de câteva sute de mii de euro.
„Mihăiță învinge SMA”
În încercarea de a strânge cât mai repede acei bani, părinții lui Mihăiță au lansat pe Facebook o pagină de susținere a fiului lor – „Mihăiță învinge SMA”. Acolo, se pot dona diverse sume de bani direct în conturile copilului suferind, dar se și pot organiza licitații de bunuri și servicii. Firește, sumele obținute ajung tot la Mihăiță, care și are în fratele său, Leonid (8 ani), un sprijin de nădejde. Băiatul strânge într-o pușculiță fiecare bănuț pe care îl primește în dar de sărbători sau de ziua lui. Ba chiar și-a vândut jucăriile într-un minitârg, așa cum a văzut el că se desfășoară evenimentele caritabile legate de ajutorarea frățiorului lui, Mihăiță.
Cei care doresc să îl ajute pe Mihăiță o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «MIHĂIȚĂ».
Donează prin SMS, online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro
* Suma alocată cauzei este de 2 euro și banii se rețin o singură dată. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținută la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.