La 9 ani, Maya este suficient de matură încât să înțeleagă
greutățile. De Crăciun și-a dorit un singur lucru: o carte, iar de Anul Nou
vrea ca ea si frații ei să fie sănătoși și să o ajute mai mult pe mami.

150.000 de copii merg la culcare flămânzi și 1 din 3 copii
trăiesc sub pragul sărăciei, potrivit unei statistici a Organizației Salvați
Copiii. Pentru mulți dintre ei, Crăciunul și Noul An înseamnă, poate, o mică bucurie:
o ciocolată, o cutie de creioane colorate, o carte.

Prețul căsuței cu acoperișul stricat

O locuință modestă, dar curată ca un pahar. Pentru familia Radu
este un întreg univers. Cu greu au cumpărat-o și nu or să uite vreodată prețul
ei: într-o noapte de Revelion, fostul proprietar a venit să își ia ultima parte
de bani. I-a lăsat atunci fără un leu pentru copii.

”A fost cumplit, am luat casa, desi are acoperișul stricat,
din dorința de a trăi într-un cămin doar al nostru. Nu e mare, sunt trei
cămaruțe. Dar e a noastră. Când am cumpărat-o, nu am reușit să strângem toți
banii, iar în noaptea de Anul Nou, cel de la care am luat-o a venit să ne ia
ultimii bani. L-am implorat să îmi lase măcar câțiva lei pentru copii, nu a
fost chip să îl conving”, își amintește Ana Maria.

Lupta pentru un trai mai bun

Viața familiei Radu din Valea Stanciului este grea. Tatăl este mai mereu plecat la muncă, pentru ca celor mici să nu le lipsească pâinea și o ciorbă. Copiii merg fie la școală, fie la grădiniță și părinții se zbat să le ofere un trai mai bun, să învețe și să fie scoși din cifrele îngrijorătoare ale sărăciei, prin educație și munca. Trăiesc doar din salariul tatălui și alocațiile copiilor, așa că este greu să își permită și alte lucruri pe lângă hrana.

La 29 de ani, Ana Maria are sase copii. Maya are 9 ani,
sora ei, Sasha, are 6 ani, Alexandra 4 ani și jumătate, Miruna 2 ani și
jumătate, Adița 1 an și trei luni, iar cel mai nou membru al familiei a
împlinit de curând o lună. Pentru ei, Ana Maria spală zilnic sârme întregi de rufe
și se îngrijește ca pâinea și cartofii să nu lipsească.

Cu șase copii și un soț care lucrează cu un salariu minim
pe economie, Ana Maria nu se dă bătută. Știe că toată lumea ei sunt acești
copii, care nu au avut însă niciodată un brad de Crăciun.

Maya, fetița cea mare are 9 ani și nu visează la păpuși din desene animate sau rochițe din povești. Si-a dorit o carte, atât. O carte despre care crede că îi va deschide universul.

Magia Crăciunului

Și a primit-o. Oameni cu suflet mare și-au dat mâna și, de Crăciun, le-au adus un strop de bucurie copiilor din Valea Stanciului. Pachete cu dulciuri și jucării, de la cei puțin mai norocoși decât ei, au umplut căsuța din Valea Stanciului. Iar copiii au simțit magia Crăciunului. Fiecare ghetuță, fiecare jucărie sau carte de colorat a fost întoarsă pe toate părțile de micuții cu ochi curiosi.

Iar visul Mayei de a avea o carte a fost
împlinit. Biblioteca Alexandru și Aristia Aman din Craiova le-a daruit copiilor
ghiozdane si rechizite. Iar Mayei, cartea de povesti cu pagini lucioase si
colorate, de care fetița nu s-a dezlipit minute în șir.

“ Sunt fericită. Acum, tot ce-mi mai doresc e să fim sănătoși și să o putem ajuta pe mami”, a spus micuța Maya.

Urmărește-ne pe Google News