Bărbatul de 58 de ani va pleca pe 20 august din Iași, prin Atena, sudul Egiptului, Ierusalim, țările Caucazului, Iran, țările din Asia Centrală, inclusiv Afganistanul, și apoi în sud, spre India. Nu este prima încercare a lui Petru. Anul trecut, a mers pe jos până la Atena, din aceleași considerente.
Expediția la care s-a încumetat cu rucsacul în spate a durat 84 de zile. Petru a mers 2.100 de kilometri pe jos și doar 20 de nopți a avut un acoperiș deasupra capului. În rest, a dormit pe unde a apucat: gări, benzinării, biserici.
„Am dormit cu cortul și într-un cimitir, lângă Jilava cred, la ieșire din București. Am întâlnit niște ieșeni în cele două zile pe care le-am petrecut la Muntele Athos care au strâns bani și m-au ajutat să merg mai departe în drumul meu, iar la Ruse, când am trecut granița, un bulgar care nu mă cunoștea, dar care vorbea engleza, m-a invitat să dorm acasă la el în noaptea aceea. M-au surprins plăcut oamenii în drumul meu”, povestește Petru Ghilan.
Vrea să viziteze
mai multe siteuri UNESCO
Planurile temerarului sunt mari și de data aceasta. Petru Ghilan intenționează să străbată toată distanța pe jos, mai puțin drumul care-l va purta peste mări sau oceane și prin teritoriile în care au loc războaie, fiindcă Irakul, Afganistanul și Iranul sunt obiective de neratat de pe lista sa. Și-a propus să viziteze și 130 de siteuri UNESCO și să le vorbească oamenilor de acasă despre ele, pe Facebook, la telefon, prin presă, oricum va putea, pentru că, spune el, românii au nevoie să studieze și să învețe din moștenirea culturală a lumii.
„Problema cea mai gravă din România este subvenţionarea învăţământului. De aici apar foarte multe probleme, cum ar fi lipsa specialiștilor în domenii care se ocupă cu dezvoltarea societăţii, şi nu mă refer la cea economică sau industrială, ci la dezvoltarea pe celelalte planuri, socioculturale“, susține Petru Ghilan.
”Asta vrem să facem acum, o bibliotecă activă care să îşi caute consumatorii, nu doar un loc unde oamenii vin să împrumute cărţi. Care să aibă programe săptămânale în care persoane cunoscătoare să vorbească despre subiectele şi cărţile importante. Biblioteca să aibă astfel de programe, dar şi pretenţia că lucrurile acestea sunt importante, necesare şi normale. Nu trebuie ca milioane de elevi să-i citească pe Platon, Heidegger sau pe Kant. Avem nevoie de profesioniști bine plătiți și dedicați care să facă doar lucrul acesta, nu în timp ce lucrează și altceva”, crede Petru.
Bărbatul spune că învățământul românesc este subfinanțat, la fel cum era și înainte de 1989. Pe atunci era student la facultatea de filosofie de la Iași, pe care nu a terminat-o. ”N-am rezonat cu acea curriculă comunistă”, mărturisește el.
Așa că a renunțat la studii, nu și la studiu. ”Am devenit un șoarece de bibliotecă, chiar dacă n-am ajuns mare cărturar”, continuă Petru. Timp de doi ani a scos din anuarul BCU Iași o serie de cifre negre în ceea ce privește educația în România.
”Din 150 de state, România se afla pe locul 18 de la coadă în ceea ce privește procentul din PIB alocat educației. În 1989, în România se publicaseră 2.200 de cărți la o populație de circa 24 milioane de locuitori, pe când Cehia tipărea 16.000 de noi ediții bibliografice. În 1989, Albania avea mai mulți studenți decât România raportat la populație, iar cei care se ocupau de studiile umaniste în România reprezentau un procent infim din total”, spune bărbatul.
Pe 20 august, când va pleca spre India, pe lângă rucsacul imens, Petru va purta cu el și cei 20 de ani în care s-a zbătut pentru cultură și speră că de data aceasta va putea să schimbe în țară acel puțin pe care-l crede el important pentru generațiile viitoare. „Să știu că a contat și că am contat”.