Copiii sunt cei care aduc fericirea într-o familie, care aduc sentimentul de împlinire și dorința de a face totul posibil pentru a le oferi un viitor mai bun, mai luminos. Uneori, însă, această fericire este umbrită de deciziile părinților și de faptul că ei uită să se mai gândească la ce înseamnă un cămin, transmite Pro TV într-un comunicat oficial, în care dezvăluie o nouă poveste emoționantă, în ultima ediție din sezonul zece „Visuri la cheie”.
Bianca și Amira sunt două fete speciale care au trecut deja prin multe provocări ale vieții. „Părinții au plecat în străinătate și o perioadă nu au mai dat niciun semn. Bunica a renunțat la job și a devenit mamă cu normă întreagă”.
Dragoș Bucur: „O poveste emoționantă despre sacrificiu și dragostea maternă”
Mariana, cea care acum le este și mamă și tată, spune că nu a stat nicio secundă pe gânduri când le-a sărit în ajutor: „Am deschis proces și prin acțiune judecătorească, le-am luat”. Anul trecut, femeia și-a pierdut soțul, iar de casă s-a ocupat mereu cu greu, reușind să facă mici modificări din puținele resurse financiare pe care le-a avut.
„Dacă n-ar fi ea, nimic nu ar mai exista”, spune una dintre fetițe, realizând toate eforturile pe care bunica le face pentru ele. În această seară, echipa „Visuri la cheie” le renovează locuința și le ușurează traiul. „O poveste emoționantă despre sacrificiu și dragostea maternă. O bunică de 65 ani care le crește pe aceste două fete, nepoatele ei”, spune Dragoș Bucur.
În final, echipa le va oferi acestora atât o casă total refăcută, cât și multe surprize specifice perioadei de Sărbători. Dragoș, Bucur, Cristina Joia, Alex Gavrilescu și Andra Marinescu formează echipa care va clădi speranță în finalul acestui an.
În ediția trecută a fost prezentată povestea emoționantă a familiei Anghel de la „Visuri la cheie”. Un tată își crește singur cele patru fete: „Toată viața mi-o dedic lor”, spunea el. Pasionate de învățătură și arte, unele dintre fete au scris deja propriile lor poezii sau proze și toate continuă să primească burse la școală.
„M-am simțit norocoasă că i-am întâlnit și că sunt astfel de oameni printre noi”, a declarat Cristina Joia după ce le-a aflat întreaga poveste.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Gabryella • 10.12.2023, 02:08
Casa renovată reprezintă o raza de soare in sufletul los asa de chinuit.
durban22 • 07.12.2023, 08:45
O emisiune ,care mai aduce bucurie si fericire in randul celor fara de speranta si nevoiasi ...PACAT PENTRU CA ESTE ULTIMUL EPISOD !! .