Zvonurile că Vitali și Natalia Klitschko nu mai sunt împreună au apărut de mai mult timp, dar acum acest lucru a fost confirmat de primarul Kievului. Vitali Klitschko a precizat că el și soția sa trăiesc de mult timp în diferite țări.

„Mulți ani – interese diferite, vieți diferite. Deja am decis să oficializăm (n.r. – divorțul). Aceasta este dorința ambelor părți. Avem o relație bună, ne respectăm, copiii sunt mari, iar viața continuă”, a spus Vitali Klitschko.

Întrebat dacă inima lui este acum liberă, Vitali Klitschko a răspuns: „Este ocupată cu Kievul. Cum să nu te iubesc, Kievul meu?”.

Vitali și Natalia Klitschko s-au căsătorit pe 26 aprilie 1997. Cei doi au trei copii: Yehor-Daniel, Maxim și Elizaveta-Viktoria. 

Provenind dintr-o familie de muzicieni, Natalia Klitschko, 49 de ani, e o cunoscută cântăreață. De asemenea, Natalia e compozitoare, profesoară de yoga, actriță și persoană de televiziune.

Ca artistă, cel mai mare succes l-a avut odată cu lansarea albumului „Naked Soul”, ce a devenit cunoscut aproape pe întregul mapamond.

Vitali Klitschko, 51 de ani, este primar al orașului Kiev din 2014. Originar din Ucraina, acesta a trăit până în 2014 în Germania.

Ca boxer profesionist a devenit campion WBC la categoria grea în 2012. Vitali Klitschko s-a retras din box având în palmares 45 de victorii, dintre care 41 prin K.O., si 2 înfrângeri, la profesioniști.

FOTO: EPA

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News