Studiul a fost realizat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) și a costat 5.259.531 lei, din care numai 15% din sumă a fost plătită de la buget, iar restul provine din fonduri nerambursabile. Concluziile sunt însă îngrijorătoare, așa cum au fost prezentate marți într-o videoconferință de către reprezentanții Autorității Feroviare Române, relatează Agerpres.

În privinţa condiţiilor tehnice descoperite pe liniile feroviare din România, şinele se prezintă într-o stare care variază „de la deplorabilă la rezonabilă”, iar în cazul podurilor şi sistemelor de drenaj există restanţe la mentenanţă foarte mari. Totodată, starea gărilor şi haltelor este caracterizată ca fiind „de la primitiv la bună”.

În „Studiul de sustenabilitate şi eficientizare a reţelei feroviare din România”, sistemele de semnalizare existente, la ora actuală, pe calea ferată, sunt caracterizate ca fiind vechi, mecanice, cu cheie. Totodată, sistemele sunt centralizate electro-mecanice sau electrice.

În plus, studiul mai arată că puţine dintre trecerile la nivel cu calea ferată sunt prevăzute cu protecţie, în timp ce multe dintre restricţiile de viteză sunt cauzate de starea liniei podurilor, vizibilităţii sau terasamentelor.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Pe liniile de cale ferată operate de companii private circulă locomotive diesel second hand procurate din Franţa, Ţările de Jos şi Germania, iar frecvenţa oscilează între 6 şi 10 perechi de trenuri pe zi.

În acelaşi timp, pe liniile operate de CFR Călători circulă unităţi diesel vechi sau foarte vechi,(locomotive pe motorină) respectiv locomotivă cu un vagon sau două vagoane, cu o frecvenţă de operare între două şi şapte perechi de trenuri/zi.

Analiza s-a făcut și pe 113 linii şi secţiuni de linie, în lungime totală de 3.852 de km. Din totalul liniilor analizate, 97 fac parte din infrastructura neinteroperabilă, iar 16 din infrastructura interoperabilă. Scopul este eficientizarea și modernizarea transportului feroviar.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Știrileprotv.ro
Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI