Cu exact o lună înainte de alegerile generale cruciale din Polonia, partidul naționalist de guvernământ Lege și Justiție (PiS) face eforturi pentru a ține sub control un scandal care se extinde, în urma căruia mai mulți oficiali au fost demiși, iar alții arestați și acuzați că au facilitat o schemă coruptă ce presupunea acordarea de vize în schimbul mitei.
Parte din identitatea guvernului PiS, acasă și în UE în general, ține de atitudinea dură față de imigrație, dar acuzația care stă la baza scandalului este aceea că agenții săi din consulatele din întreaga lume au încurajat de fapt sosirea străinilor, în special din Africa și Asia, în schimbul unor sume de bani.
Presa poloneză a scris că aproximativ 250.000 de vize au fost acordate începând cu 2021, pentru mii și chiar zeci de mii de euro fiecare.
Potrivit unor relatări, migranții au folosit vize poloneze cu intrări multiple pentru a călători în Mexic și apoi pentru a intra în Statele Unite, scrie Politico. Prin urmare, în plină campanie electorală, liderul opoziției Donald Tusk a calificat evenimentele în desfășurare drept „cel mai mare scandal al secolului XXI în Polonia”.
Adjunctul ministrului de externe însărcinat cu afacerile consulare, Piotr Wawrzyk, fusese demis pe neașteptate pe 31 august și înlăturat din funcția de candidat parlamentar al PiS. Se pare chiar că acesta ar fi fost spitalizat, joi seara.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_8434853bc6521612993959c14f712fc4.webp)
Dar măsura nu a fost suficientă.
Vineri, ministerul polonez de externe a anulat toate contractele încheiate cu companii externe care facilitau procesarea vizelor, l-a concediat pe șeful departamentului său juridic și de conformitate, Jakub Osajda, și a promis că va efectua un „audit extraordinar” al departamentului său consular din Varșovia și al consulatelor Poloniei din întreaga lume.
Autoritățile poloneze au declarat de asemenea că șapte persoane au fost inculpate și trei sunt în arest în acest scandal.
Declarația ministerului a încercat, de asemenea, să arunce vina pe Radosław Sikorski, un politician de opoziție, care a ocupat ultima dată funcția de ministru de externe în 2014.
După demiterea lui Wawrzyk, ziarul Gazeta Wyborcza a relatat că ancheta s-a concentrat asupra unui sistem prin care cetățenii din afara UE ar fi plătit până la 5.000 de dolari pentru o viză poloneză.
Vize cu intrări multiple au fost acordate, de asemenea, unor indieni care le-au folosit pentru a călători în Mexic în încercarea de a trece în SUA. Unii dintre solicitanții de vize ar fi susținut, se pare că fac parte dintr-o echipă de filmare de la Bollywood, a relatat site-ul de știri Onet.
Relatările presei reprezintă o problemă din ce în ce mai mare pentru guvern, care și-a construit o parte din campania electorală pe un mesaj dur față de imigranți, promovând construcția unui zid de-a lungul graniței cu Belarus pentru a ține la distanță persoanele care trec ilegal în Polonia.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_e76e258623c47401784bdd1e25e96c61.webp)
PiS organizează, de asemenea, un referendum în aceeași zi cu alegerile, în care una dintre întrebări critică politica UE privind migrația.
Guvernul insistă încă că are problema sub control.
„Nu există nicio problemă cu imigranții ilegali în Polonia”, a declarat vineri seara premierul Mateusz Morawiecki, acuzându-l pe liderul opoziției, Donald Tusk, că „încearcă să creeze o falsă realitate alternativă” și că încearcă să profite de pe urma problemelor de la Ministerul de Externe.
„Nereguli care implică câteva sute de vize – repet, câteva sute de vize – au fost identificate de noi în cadrul procedurilor noastre de inspecție. Serviciile poloneze au luat măsurile corespunzătoare, iar cei suspectați de încălcarea legii au fost identificați”, a declarat el.
Opoziția, scrie Politico, a înțeles însă că scandalul îi oferă contextul potrivit pentru a câștiga teren în sondaje, în ceea ce se dovedește a fi o campanie electorală foarte strânsă.
„De cât timp știți despre asta? Cât de mare a fost (schema)? Cine dintre colaboratorii și funcționarii dumneavoastră a beneficiat material de pe urma acesteia?”, i-a întrebat, joi, Tusk, pe oficialii guvernamentali.
Sondajele realizate înainte de explozia scandalului arată că PiS se bucură de susținerea a 38% din electorat, în vreme ce Platforma Civică a lui Tusk este pe locul doi, cu 30%.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_3972d52f8d8f58a7ebdec0ba432d5460.webp)
Niciuna dintre grupări nu pare însă să aibă un scor suficiente pentru a guverna singur după alegeri, ceea ce înseamnă că ele vor trebui să găsească parteneri de coaliție pentru a construi o majoritate.

valihaita • 17.09.2023, 09:33
Observ ca si-n Romanica lui Basescu ca scandalurile sunt dezvaluite cu putin timp inaintea alegerilor..

Perrrkele • 16.09.2023, 14:52
Aşa şi cu auriştii, ţipă de teritoriile româneşti, de basarabeni, dar pe uşa din spate, îi bagă pe ruşi în ţară.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_9c23ad4c52f8793e305c577f100bb7c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2394750972d65fcdb08151eed7d5964e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_d14a138df761ff7b57dd3718a56ad73d.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_7d1648705fdd5b8d71e95f4e70e4f26c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_cd4fb65845db52b5c25632d832701b44.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_94b27e8b9c28c89c9547601e558e9df5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e5ca77c654ab2eacf3552dfc3903dd51.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_26144982ade88c8b10be5fe5c6cf17d4.jpg)