Deputatul PSD Andreea Cosma a anunțat că fratele său nu se va prezenta la audieri, deoarece nu se află în țară. Şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că Vlad Cosma a fost citat să se prezinte, marţi, ca martor la sediul Parchetului pentru audieri.
Vlad Cosma este cel care a acuzat DNA că „fabrică dosare”. Mai precis, postul Antena 3 a difuzat, duminică seară, mai multe înregistrări care surprind discuţii între Vlad Cosma şi procurorul şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea, dar şi cu fostul procuror Mircea Negulescu. Vlad Cosma susține că înregistrările arată cum procurorii încearcă să inventeze dosare în baza unor „probe fabricate” unor oameni politici şi de afaceri, printre care şi lui Sebastian Ghiţă.
În plus, Vlad Cosma susține că procurorul DNA Ploieşti Lucian Onea i-ar fi cerut să modifice anumite documente şi probe care ar fi fost folosite ulterior în dosar.
De partea cealaltă, DNA a negat vehement acuzațiile. Potrivit DNA, înregistrările audio au ca scop compromiterea procurorilor şi ofiţerilor de poliţie care au instrumentat cauzele privind pe Mircea Cosma, fostul preşedinte al CJ Prahova, pe fiul acestuia, Vlad, dar şi pe fostul deputat Sebastian Ghiţă.
Totodată, procurorul șef al DNA Ploiești a afirmat că nu s-au fabricat niciodată probe.
„În toate cauzele instrumentate la nivelul DNA Ploiești am respectat legea și o vom respecta în continuare. Nu există și nu au existat niciodată metode ilegale de investigare, și nici înțelegeri ilicite sau neloiale cu inculpații. Întotdeauna s-a respectat legea, niciodată nu au fost falsificate probe în dosare”, a spus Lucian Onea, într-o conferință de presă la DNA Ploiești.
Citește și: EXCLUSIV/Viorel Lis are nostalgii și…se joacă de-a primarul. Va oficia căsătorii ”de probă”, de Ziua Îndrăgostiților
Foto: INQUAM