Știri România Comentează
Vlad Ionescu a fost revoltat de reacția unor profesoare, în cadrul proiectului „Școala altfel”: „Fi-mi-ar silă”
Actualizat pe 31 mart. 2018, 21:09
Săptămâna trecută a fost „Școala altfel”, pentru mai multe unități de învățământ din țară, dar mai ales din Capitală. Vlad Ionescu a fost revoltat de reacția unor profesoare, în cadrul acestui proiect, atunci când au venit cu elevii de la „Școala altfel”. Ei bine, în cadrul acestui program, inclus în structura anului de învățământ 2017-2018, mai mulți elevi au vizitat şi Şcoala de Televiziune, pe care Vlad Ionescu o conduce din funcţia de manager general. Jurnalistul a fost însă revoltat de comentariile făcute de două persoane, pe care le-a împărtăşit pe pagina sa de Facebook, criticând dur modul în care unele cadre didactice se raportează la copii:
„Învățămînt de doi lei: azi, Școala altfel, la noi in sediu. Învățătoare 1 despre o fetiță, de față cu ceilați 20 de copii: ea e favorita mea, e și foarte deșteaptă iar mămica ei lucrează la Kraft. Învătătoare 2 spre alt copil: să aveți grijă de el, e deosebit, e copil de cadru didactic. Fi-mi-ar silă de voi, învățători de doi lei, fără milă și rușine. Vă doare-n cot de sentimentele celorlalți copii! Adică dacă mama nu vă dă șpagă de la multinatională sau nu „cadru didactic”, plodu nu contează. Hai să vă anunț: fi-mea aia mare a luat cea mai mare notă la română din liceu la simularea la română și a avut de-a face toată viața ei de elev numai dăștia ca voi, care au chinuit-o ca pe hotii de cai. Hai că poate mă apuc să povestesc cum stă treaba prin marile școli de stat de sărbatori si inaintea finalului de an, cînd urmează să se anunțe premiile. Nu vă mai spală 15 ape.
- PS nu începeți cu „nu generaliza”. Nu am generalizat. Io am zis doar de astea două!
- PS 2: nu am dat șpagă ptr vreun premiu vreodată
- PS 3: m-am gîndit dacă să scriu astea de mai sus sau nu. Că Postu Paștelui, că mi-e aiurea, că nu e treaba mea.. Da am zis că nici lor nu le pasă de ce o fi în sufletele celorlalti copii, așa că nici mie nu-mi pasă de sentimentele lor. Dar imi pasă de ăia mici și frumoși”, a scris Vlad Ionescu, pe Facebook.
Vlad Ionescu are o carieră înjurnalism de peste 20 de ani. Între anii 1994 şi 2005, a prezentat ştirile din sport şi a realizat emisiuni sportive la Tele 7 ABC, Prima TV, TVR 1 şi Antena 1.
Din 2005, a făcut trecerea de la sport la ştiri, şi a lucrat în trustul Intact până în 2009, an în care a lansat şi Şcoala de Televiziune, amintește adevarul.ro.
„Școala altfel” este un program național organizat de Ministerul Educației, al cărui scop este să dezvolte competențele de învățare și abilitățile socio-emoționale în rândul copiilor preșcolari și a elevilor.
Programul are o durată de cinci zile consecutive lucrătoare în timpul anului școlar și poate fi desfășurat pe baza unei planificări stabilite de fiecare unitate de învățământ.
FOTO – Facebook.com