- Schimbarea acuzaţiilor ar însemna o pedeapsă mult mai mare pentru Vlad Pascu, în cazul în care el va fi condamnat, căci omorul calificat este pedepsit, prin lege, cu detenția pe viață sau cu închisoarea de la 15 la 25 de ani.
Cererea de schimbare a încadrării juridice a fost depusă la termenul trecut de avocatul familiei lui Sebastian, tânărul mort în accidentul provocat de Vlad Pascu.
Judecătoarea Carmen Claudia Berevoescu a decis să amâne pronunţarea cu o săptămână, pentru a avea timp de deliberare asupra cererii de schimbare a încadrării juridice.
La termenul precedent, avocatul Adrian Cuculis, apărătorul uneia dintre familiile victimelor din accidentul de la 2 Mai, a declarat jurnaliştilor că aşteptările trebuie să fie moderate în legătură cu această solicitare.
„Din punctul meu de vedere, trebuie să avem nişte aşteptări moderate, adică să nu facem niciun fel de pronostic. Cea mai bună opinie pe care poți să o ai în momentul de faţă este că judecătorul se va apleca asupra acestei cereri în contextul în care, cred că vă aduceţi cu toţii aminte, doamna Popoviciu, care activa la judecătoria Mangalia, s-a pronunţat pe o cerere expusă în linii foarte amănunţite la acel termen de judecată şi s-a pronunţat pe loc. Adică nu a dat un termen, nu a rămas în pronunţare pe ea. O cerere care a fost practic reiterată astăzi, doamna judecător, care a intrat în completul de judecată a simţit nevoia cel puţin o săptămână să vadă în mod concret ce am cerut noi acolo”, a explicat Adrian Cuculis, jurnaliştilor, la ieşirea din Judecătoria Mangalia.
La începutul procesului a mai fost depusă o cerere de schimbare a încadrării juridice din ucidere din culpă în omor calificat, dar aceasta a fost respinsă de fosta judecătoare din acest dosar, Ioana Ancuţa Popoviciu. Aceasta a admis şi ca procesul să se judece în procedură simplificată, după ce Vlad Pascu şi-a recunoscut fapta, astfel că autorul accidentului de la 2 Mai va beneficia de reducerea cu o treime a pedepsei.
Ulterior, Ioana Ancuţa Popoviciu, contestată aproape la fiecare termen de judecată de familiile victimelor, a fost recuzată. Ea nu mai activează în cadrul Judecătoriei Mangalia, deoarece CSM i-a aprobat transferul la Judecătoria Constanţa.
Dosarul a fost preluat apoi de judecătoarea Carmen Claudia Berevoescu. Aceasta a decis ca Vlad Pascu să fie prezent de acum înainte în sală la fiecare termen de judecată. Cât timp dosarul fusese la judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, Vlad Pascu a participat la proces în regim de videoconferinţă.
În 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39, iar în jurul orei 5.25, în apropiere de 2 Mai, a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi.
Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului şi a fost găsit apoi de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină.
Pascu a fost trimis în judecată, în luna octombrie, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
DanielNuPreaFericitul • 14.06.2024, 13:53
"Numai maine nu-i poimaine" si amaratii aia de parinti le vor parastasul de 1 an acelor copii si onor magistratii, stiti, aia cu privilegii fara numar-fara numar, inca mai dezbat unde sa incadreze fapta ?!? Si individa aia, prima judecatoare, inca imparte dreptatea si se afla bine-merci in functie... Si chiar daca vor schimba incadrarea, tot o pedeapsa simbolica, "gen" 2-3 ani maximum de detentie va primi pt ca...justitia din RO !
jAk55 • 14.06.2024, 10:00
Nu va fi omor calificat. S-au bagat deja destui bani... O sa ia mai putin de 10 ani si va sta vreo 3 dupa care va iesi pe motiv de "buna purtare" Poate o sa scrie si vreo carte, mai sti...
Horea33 • 14.06.2024, 08:39
Dacă am trăi în Evul Mediu, personal aș aplica pedeapsa corespunzătoare timpului! Am susținere zero pentru acest specimen și pentru toți cei ca el, dar nu mai trăim în Evul Mediu! Schimbarea încadrării la omor calificat ar fi o chestie foarte gravă! Legea trebuie să fie lege tot timpul, peste tot și pentru fiecare cu aceeași măsură!