„Ministrul Florin Roman a trimis ziarului părți din lucrarea de master, care sunt 100% copiate. „Transformarea digitală a României, condusă de un plagiator”, a scris astăzi Libertatea, punând față în față documentele. Subiectul a fost discutat la matinalele mai multor radiouri, emisiunea „Deșteptarea” remarcând, prin realizatorul Vlad Petreanu, că „suntem în fața unei imposturi”.
Petreanu a rezumat cazul: „Domnul ministru Roman a spus în CV că a scris o lucrare, o carte. Nu a găsit-o și nu s-a găsit nicăieri. Apoi a zis că e un articol, dar nu l-a găsit nici pe acesta. Dar a trimis redacției Libertatea 10 pagini din lucrarea de masterat: uite domne că mă pricep la domeniu. Și, ce să vezi, aceste pagini erau copiate cu copy/paste dintr-o lucrare veche de cinci ani a unui profesor”.
Ziaristul Europa FM a continuat: „Poate că domnul prim-ministru Ciucă ne răspunde, ne spune ceva. Eu l-aș întreba pe șeful Guvernului: pe când era în armată, domnul general Ciucă ar fi plecat liniștit la luptă dacă avea un șef de Stat Major impostor și incompetent ca ministrul Florin Roman?”
Conform PNRR, Transformarea digitală a României va costa 1,88 de miliarde de lei și va fi realizată sub coordonarea ministerului condus de vicepreședintele liberal Florin Roman. Ministrul Roman a declarat zilele trecute la B1TV, discurs consemnat de Spotmedia, că nu e nicio problemă că singura sa legătură cu domeniul digitalizării e de negăsit. Dimpotrivă, demnitarul consideră că e un avantaj că nu se pricepe: „Unii m-au acuzat că nu am legătură cu acel domeniu. Eu îl văd ca pe un avantaj, pentru că dacă vin din acel domeniu, de regulă, dacă vă uitați în spate, majoritatea au firme, afaceri în acea zonă. Mai bine să ai un ministru fără tangență în acea zonă, că există apetitul unora de a confunda banul public cu propriile afaceri”.
Foto: Europa FM