Consiliul Naţional al PDM, condus de Vladimir Plahotniuc, a decis vineri, 14 iunie, că democraţii se retrag de la guvernare. Guvernul Filip şi-a anunţat demisia, urmând să elibereze funcţiile pentru Guvernul condus de Maia Sandu.
La scurt timp după acest moment, un activist pe rețelele de
socializare s-a anunțat că Plahotniuc și alți politicieni moldoveni se află pe
aeroportul internațional din Chișinău și și încearcă să părăsească țara. Alături
de acesta și alți lideri politici, printre care Ilan Şor, primarul orașului
Orhei condamnat de prima instanţă la şapte ani de închisoare în dosarul
fraudelor bancare, și familia sa Sara Şor, Miron Şor, Klavdia Orlova, Margarita
Şor, Marina Jdanova, dar și Iurie Fotescu sau deputatul Constantin Ţuţu s-au
aflat în avioanele private care au zburat cu destinația Moscova și Kiev.
În cursul nopții Partidul Democrat a transmis un comunicat de presă spunând: „Precizăm că domnul Vladimir Plahotniuc a plecat pentru câteva zile din ţară, la familia sa. Facem apel, pe această cale, să fie evitate speculaţiile şi informaţiile neverificate. Recent, cetăţenii au fost intoxicaţi cu o campanie de manipulare asemănătoare, când au fost publicate informaţii false despre starea sănătăţii sale. Este regretabil că se operează cu astfel de ştiri false, care induc în eroare opinia publică”.
Vorbind despre avioanele private care au decolat de la
Chișinău, maia Sandu a spus: „Sunt mijloace prin care aceşti oameni vor fi
readuşi şi vor răspunde în faţa justiţiei din Moldova”
Vineri dup-amiază, Partidul Democrat din Republica Moldova a anunțat că se retrage de la guvernare, prin demisia Executivului lui Pavel Filip. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele PDM, Vladimir Cebotari și vine după o săptămână de criză politică, perioadă în care țara a avut două Guverne și doi președinți.
Republica Moldova se confruntă cu o nouă crize constituţională, după ce preşedintele prorus Igor Dodon a încheiat o alianţă cu opoziţia proeuropeană şi a numit-o în fruntea Guvernului pe Maia Sandu, fosta sa contracandidată.
Ciudata alianţă a fost încheiată pentru a i se opune lui Vladimir Plahotniuc, liderul Partidului Democrat, cunoscut drept cel mai puternic şi bogat om din Republica Moldova.
Pe 8 iunie, socialiștii președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, și blocul pro-european ACUM, condus de Andrei Năstase și Maia Sandu, au semnat un acord de ”dezoligarhizare” a țării, îndreptat împotriva Partidului Democrat condus de Vladimir Plahotniuc.
Favorabilă lui Plahotniuc si Partidului Democrat, Curtea Constituțională a desființat, duminică, Parlamentul și l-a suspendat pe președintele Igor Dodon.
În consecință, nu mai puțin de 86 de organizații neguvernamentale au cerut demisia tuturor judecătorilor Curții Constituționale din Republica Moldova, pe care îi acuză că au acționat în interesul unui partid politic.
În urmă cu
patru zile, Consiliul Europei a cerut „urgent”
avizul Comisiei de la Veneția în legătură cu dizolvarea Parlamentului de la
Chișinău.