Vlad Ursulean povestește că a trimis un email poliției de la München, vrând să afle mai multe despre omul care a fost aplaudat de românii aflați duminică la Consulatul României din München pentru a vota.

Jurnalistul a primit imediat un răspuns din partea Poliției și a fost chemat pentru a-l întâlni Martin.

Am fost în vizită la polițaiul care a încercat să-i ajute pe românii din München să voteze.

Nu a fost prima oară când a văzut dezastrul de la alegerile noastre: a fost și acum patru ani, la prezidențiale, cu soția lui, care are cetățenie română. A așteptat 8 ore și tot nu a putut vota.

Așa că duminica asta a construit un perimetru din garduri în fața consulatului, astfel încât oamenii au votat și după ora 21. Până la urmă, însă, consulatul le-a închis ușile-n nas.

Atunci a picat pe el să le explice celor rămași, în limba română, că nu o să-și poată exercita dreptul democratic.

Oamenii erau furioși de situație, dar pe el l-au aplaudat, l-au îmbrățișat și i-au amintit de rădăcinile românești.

În acest context mi-a povestit amintiri din copilărie la Viscri și plecarea părinților în căutarea unui viitor mai bun pentru copii, într-o țară democratică.

De când a intrat și România în UE, rădăcinile i-au devenit mai apropiate și acum se simte ca într-o mare familie, a scris Vlad Ursulean pe Facebook.

De asemenea, jurnalistul a postat pe rețeaua de socializare un videoclip cu interviul pe care i l-a luat lui Martin.

„M-am născut în Brașov. Familia mea vine dintr-un mic sat numit Viscri. Cred că îl știți. E foarte faimos datorită Prințului Charles și a bisericii fortificate.

După Revoluție, părinții mei au decis să vină în Germania datorită democrației din Germania, pentru alegeri libere și poate un serviciu mai bun, poate.

Au folosit șanse de a merge în Germania pentru a le da copiilor lor o viață mai bună. Dar ne întoarcem în România aproape în fiecare an ca să vizităm familia. Avem și o întrunire a satului odată la doi ani, când toți emigranții, toți unchii vin în România și fac o petrecere în șură, beau și vorbesc despre vremurile trecute. Așa că am învățat română foarte repede ca și copil, am văzut peisajele minunate. Pentru un copil, era ca într-un film de acțiune pentru că aveam multe animale, multe fortificații, castele.

Misterul avionului prăbușit la Vișina, Dâmbovița, pe 28 decembrie 1989. La bordul cursei speciale se aflau un jurnalist englez și 14 casete video filmate în timpul Revoluției
Recomandări
Misterul avionului prăbușit la Vișina, Dâmbovița, pe 28 decembrie 1989. La bordul cursei speciale se aflau un jurnalist englez și 14 casete video filmate în timpul Revoluției

După ce am crescut, m-am conectat și mai mult la țară și știu că acolo sunt rădăcinile mele. Am sărbătorit când a intrat România în UE pentru că e mai ușor să călătorești, e mai ușor să zbori. Din München până la Sibiu fac doar o oră și câteva minute.

Faptul că (românii) au voie să lucreze aici a fost un succes pentru mine pentru că soția mea a putut să lucreze în Germania. Deci m-am rugat pentru asta”, a povestit Martin.

În legătură cu cele întâmplate pe 26 mai în fața Consulatului din München, polițistul neamț a relatat:

„Am fost la alegeri în anul 2014 cu soția mea pentru că este cetățean român. Voia să voteze. A așteptat opt ore, dar nu a putut să voteze. Așa că știam situația. Nu era o situație nouă pentru mine, să văd acești oameni care așteaptă.

Duminică am văzut mulți oameni stând în fața Consulatului din München, așteptând să voteze la alegeri. Erau foarte emoționali. Unii dintre ei erau furioși, strigau M*** PSD și hoții, hoții, hoții.

Mi-au spus că au condus sute de kilometri și au așteptat șase sau opt ore să voteze. Și mi-au spus câte ceva despre situația politică din România, dar deja știam cum stă treaba”.

Martin nu și-a adus ideea până la capăt și a schimbat subiectul, glumind: „Nu vreau să spun mai multe pentru că vreau să mai merg în vacanță în România”.

Despre mitul „conflictului milenar” dintre români și maghiari, cu istoricul Sorin Mitu: „Comparați ce au făcut unii cu ceilalți englezii și irlandezii sau evreii și arabii”
Recomandări
Despre mitul „conflictului milenar” dintre români și maghiari, cu istoricul Sorin Mitu: „Comparați ce au făcut unii cu ceilalți englezii și irlandezii sau evreii și arabii”

Polițistul a mai mărturisit că a fost impresionat de reacția oamenilor și că s-a bucurat că două cluburi din Brașov i-au promis că va avea parte de tratament preferențial de fiecare dată când le va trece pragul.

Foto: Captură Video / Facebook Vlad Ursulean


Mărturiile emoționate ale lui Martin, polițistul din Munchen care a plâns după ce i-a anunțat pe români că nu mai pot să voteze. În 2014 a trecut prin aceeași situație din poziția votantului


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
FANATIK.RO
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Observatornews.ro
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI