„Am încheiat un acord cu Italia privind transplantul pulmonar. Există o șansă la viață pentru pacienții români aflați pe lista de transplant pulmonar și prin acest acord le oferim posibilitatea de a face transplantul în clinici de specialitate din Italia”, a declarat Vlad Voiculescu într-o conferință de presă.
Conform ministrului sănătății, limitarea este momentan la 5 transplanturi pulmonare anual.
„Vorbim despre 10 centre de transplant din Italia. Există o limitare, la un număr de 5 transplanturi pulmonare pe an. Asta este ceea ce s-a putut obține în acest moment pentru Italia”, a precizat Vlad Voiculescu.
Acesta a anunțat însă că sunt discuții și cu un centru din Franța pentru ca pacienții români să poată face acolo transplantul de plămâni.
Avem de asemenea discuții avansate cu un centru de transplant pulmonar din Franța, pentru a primi pacienți români. Trebuie să dezvoltăm capacitatea de a efectua transplant pulmonar.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu:
„A existat un acord cu clinica AKH Viena până în 2017 sau 2018, după care a încetat complet, nu intru acum în motive”, a mai declarat Vlad Voiculescu.