Ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat la Antena 3 că, din informațiile pe care le deține, Violeta Vijulie nu va mai conduce Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Anunţul vine la o zi după ce Violeta Vijulie l-a atacat pe Vlad Voiculescu şi a cerut revenirea lui Nelu Tătaru în fruntea Ministerului Sănătăţii.
„E opinia ei. Dar cred că mai repede dânsa va fi schimbată din funcție. Instituția pe care o conduce Vijulie nu va mai fi condusă de aceeași persoană”, a precizat Vlad Voiculescu.
Violeta Vijulie a reacționat în conflictul dintre primarul Clujului, Emil Boc, și ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, pe tema organizării campaniei de vaccinare.
„Când am citit, părea un schimb de replici destul de echilibrat, totuşi, primarul Boc se evidenţia prin claritate şi argumentaţie. Când am ascultat înregistrarea, m-am îngrozit, pur şi simplu, cum ministrul sănătăţii ia în derâdere procesul de vaccinare, dar şi faptul că a aruncat în OUG prevederea că banii pentru centre trebuie să fie asiguraţi de primari, fără ca asta să fie legal şi fără să existe posibilitatea ca toţi primarii să poată face asta, chiar cu riscuri mari. NU a fost niciun «atac dur»! Au fost argumentele unui om raţional şi profesionist împotriva unui om superficial şi ironic cu privire la pandemia care ne omoară rudele şi prietenii. Dr. Nelu Tătaru ar trebui să revină la minister”, a scris pe pagina sa de Facebook Violeta Vijulie.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro