În cadru conferinței, care a avut loc cu trei zile înainte ca elevii să revină în școli, ministrul sănătății a declarat că părinții au de urmat „reguli simple, precum evaluarea copilului acasă și păstrarea lui acasă dacă are orice fel de simptome care ar putea să indice  o infecție cu Covid-19”.

El a anunțat, în același timp, că părinții trebuie să completeze un formular, ce încă nu era disponibil, dar urmează să fie pus pe site-ul ministerelor sănătății și educației. Acest formular va permite testarea elevilor în școli.

Teste antigen în școli

Mai exact, el a spus că în unitățile de învățământ vor fi teste antigen, iar „o parte au fost deja distribuite”. Testările vor fi făcute de medicii școlari, de medicii de familie, precum și asistenți medicali, care urmează să fie instruiți.

„Dacă un elev e suspect de Covid și nu poate fi testat fără acordul părinților, probabil că în acel caz DSP va lua decizia ca el să nu meargă la ore. Recomandarea noastră e ca acordul părinților să vină cât mai repede. Dacă un copil e suspect de infecție, recomandarea e ca toți colegii lui să fie testați cât mai repede.”, a mai explicat Vlad Voiculescu.

Ministrul Sănătății a mai precizat că nu este necesară o adeverință de la medicul de familie pentru începerea școlii lui. În schimb, dacă există o adeverință mai veche pentru copiii cu probleme cronice, atunci aceasta este valabilă și în acest semestru.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Orașul „fără reguli” din Europa. Oamenilor le este frică să iasă afară ca să nu fie omorâți. „Nu aș ieși niciodată noaptea”
Știrileprotv.ro
Orașul „fără reguli” din Europa. Oamenilor le este frică să iasă afară ca să nu fie omorâți. „Nu aș ieși niciodată noaptea”
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Viva.ro
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Carmen Brumă și Mircea Badea au făcut accident în Grecia, în vacanța cu fiul lor. Imagini și declarații: "Se putea termina groaznic"
Libertateapentrufemei.ro
Carmen Brumă și Mircea Badea au făcut accident în Grecia, în vacanța cu fiul lor. Imagini și declarații: "Se putea termina groaznic"
Cele patru zodii binecuvântate de astre după 10 septembrie. Împăcări, reușite mari, dar și noroc la bani pentru ele
FANATIK.RO
Cele patru zodii binecuvântate de astre după 10 septembrie. Împăcări, reușite mari, dar și noroc la bani pentru ele
Bellu și Bitang, revenire istorică? » „Avem nevoie de ei. Degeaba ajută din umbră”
GSP.RO
Bellu și Bitang, revenire istorică? » „Avem nevoie de ei. Degeaba ajută din umbră”
Valorile glicemiei în funcție de vârstă. Ce glicemie ar trebui să ai dacă ai sub 60 de ani. Care este nivelul optim și pentru persoanele vârstnice
FANATIK.RO
Valorile glicemiei în funcție de vârstă. Ce glicemie ar trebui să ai dacă ai sub 60 de ani. Care este nivelul optim și pentru persoanele vârstnice
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Dispozitivul care va putea stabili vinovatul în cazul unui accident rutier. Poliţiştii vor face reconstituirea cu ajutorul lui
Observatornews.ro
Dispozitivul care va putea stabili vinovatul în cazul unui accident rutier. Poliţiştii vor face reconstituirea cu ajutorul lui
Horoscop 9 septembrie 2024. Scorpionii au parte de sfaturi de mare valoare, care vin de la persoane apropiate, pe care nu le apreciază întotdeauna
HOROSCOP
Horoscop 9 septembrie 2024. Scorpionii au parte de sfaturi de mare valoare, care vin de la persoane apropiate, pe care nu le apreciază întotdeauna

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI