Ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu, anunţă că postarea care a circulat pe Facebook cu Sfântul Petru este falsă. De asemenea, artistul Dan Perjovschi, care colaborează cu instituţia, susţine că desenul-text este în stilul său, însă nu-i aparţine.
O imagine care pare o postare a Ministerului Sănătăţii cu un mesaj cinic a circulat pe Facebook în acest weekend, iar ministrul Vlad Voiculescu a precizat că este un fake news.
Imaginea fake care a circulat pe Facebook
Reţeta clasică a unui fake news de succes e să iei o informaţie reală şi să o amesteci cu ficţiunea. Avem o colaborare cu artistul Dan Perjovschi pentru postări pe pagina Ministerului Sănătății. Această postare / meme nu a existat niciodată pe pagina instituţiei pe care o conduc.
Vlad Voiculescu:
Ministrul sănătăţii a adăugat: „Şi o voi mai conduce, in ciuda deranjului major provocat unora care de vreo doua luni produc zilnic calomnii, minciuni si fake-uri. Sanatate si o duminica frumoasa in continuare!”.
De asemenea, artistul Dan Perjovschi susţine că desenul-text realizat în stilul său nu-i aparţine.
„Circulă un FaKe pe o pagina Fake a Ministerului Sanatatii atribuit mie. E un desen-text în stilul meu. Multă lume foloseşte alb şi negru, taie cuvinte, schimba silabe şi întoarce litere în stilul meu. Doar că eu nu sint cinic. Desenul cu Sf.Petru nu e al meu. Cel cu pupatul la vara da. Mai bine vă informati direct la sursă”, a scris artistul pe pagina sa.