Anunțul DNA a venit după ce Voiculescu a fost astăzi la sediul DNA, unde i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile. La DNA, a fost chemată și fosta ministră a Sănătăţii Ioana Mihăilă, vizată și ea în dosar.

Conform procurorilor anticorupţie, pe 10, respectiv 18 martie 2021, Voiculescu, „cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziţiei, ar fi tranzacţionat şi ordonanţat la plată achiziţia în plus a cantităţii de 14.445.798 de doze de vaccin (Pfizer şi Moderna), în condiţiile în care ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane şi că dozele de vaccin contractate anterior datei de 1 ianuarie 2021 (37.588.366 de doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane de persoane”.

De asemenea, Voiculescu este suspectat că a întocmit un memorandum aprobat la data de 19 aprilie 2021 de către Florin Cîțu, „care ar fi avut ca urmare tranzacționarea și ordonanțarea la plată a achiziției, în plus, a unei cantității de 4.260.269 de doze de vaccin Pfizer”.

„Precizăm că acest memorandum ar fi fost susținut spre aprobare în ședința Guvernului de către unul dintre secretarii de stat, ce avea la momentul respectiv atribuții delegate de ministru al Sănătății”, a adăugat DNA.

Soțiile lui Beniamin Lup, liderul unui ONG cu relații în SUA, moarte în condiții suspecte în România și Republica Moldova. Alte două partenere, date în judecată după ruperea relațiilor
Recomandări
Soțiile lui Beniamin Lup, liderul unui ONG cu relații în SUA, moarte în condiții suspecte în România și Republica Moldova. Alte două partenere, date în judecată după ruperea relațiilor

Voiculescu: „Nu au fost deciziile mele, au fost ale domnului Cîțu”

Înainte să intre la DNA, fostul ministru al Sănătății le-a declarat jurnaliștilor că el nu a avut un cuvânt de spus în privinţa vaccinării, iar deciziile importante erau luate de fostul premier Florin Cîțu, care se consulta cu președintele Klaus Iohannis.

„Nu este nici măcar o solicitare de acord către mine. Nu era atribuția ministrului și vă puteți întreba de ce ministrul Sănătății a fost scos din schemă”, a spus Voiculescu.

Întrebat cine a pus semnătura pe contractele care i se atribuiau, Voiculescu a spus „nu eu”.

„Nu numai că n-am semnat contractele, ci atunci când luau deciziile să le semneze și comunicau decizia către Comisia Europeană, care făcea comanda mai departe, nici măcar nu mă informau. Semnătura este electronică, contractul se transmitea electronic. Se decripta cu o cheie pe care o avea altcineva, nu eu, probabil cineva din CNCAV, un angajat MApN”, a spus Voiculescu.

„Nu au fost deciziile mele, au fost ale domnului Cîțu. Nu sunt cel mai mare admirator al său. Deciziile erau ale domnului Cîțu, care întotdeauna se consulta cu domnul Iohannis (…) Eu vă spun că nicio decizie importantă nu era luată de domnul Cîțu fără domnul președinte”, a insistat Voiculescu.

Live Text – Alegeri prezidențiale în Republica Moldova, turul 2. Sute de oameni la coadă, la o secție de votare din București
Recomandări
Live Text – Alegeri prezidențiale în Republica Moldova, turul 2. Sute de oameni la coadă, la o secție de votare din București

Contractele pentru vaccinuri erau negociate între Comisia Europeană și producătorii de vaccinuri, iar statele membre puteau alege dacă refuză sau acceptă contractul.

„Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populație revenea statelor membre. De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de «opt-out», astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite”, precizează DNA.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (10)

DanCraciunescu   •   16.12.2023, 21:17

Parca i s-a cam regizat totul. De fapt, sigur.

Marica13   •   11.12.2023, 15:42

Nu numai el sunt mulți ar trebui toți strânși și băgați la pușcărie

Liviu015   •   09.12.2023, 12:26

Un dosar cu miros electoral.

    johnwayne   •   09.12.2023, 18:19

    Liviu015   •  09.12.2023, 12:26

    Un dosar cu miros electoral.

    miros de puscarie mai degraba pentru toti useristi. trebuia asta sa se intample inca din 2017.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Cartierul din București care a început să semene cu cele din New York, Viena sau arondismentele de la Paris. Au fost refăcute străzi, trotuare și locuri de parcare, s-au reabilitat școli, piețe și locuri de joacă. Se construiește și un spital, se ridică blocuri și schimbarea e totală
FANATIK.RO

I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
GSP.RO
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
Țara din Europa la fel de frumoasă ca Italia sau Grecia pe care puțini turiști o vizitează. Românii au descoperit-o în vară și au rămas fermecați de locurile de vis. Se ajunge repede, prețurile sunt mici de tot și cazările spectaculoase

Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
România va fi lovită de furtuni mai frecvente şi mai violente în următoarele decenii, avertizează specialiştii
Observatornews.ro
România va fi lovită de furtuni mai frecvente şi mai violente în următoarele decenii, avertizează specialiştii
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI