Vladimir Marugov și prietena sa, Sabina Gaziyeva, 36 de ani, se aflau într-o saună în aer liber când au fost atacați de doi bărbați mascați. Femeia a reușit să scape pe o fereastră și să cheme poliția.

Sosiți la fața locului, oamenii legii au găsit în saună corpul neînsuflețit al lui Marugov, iar alături o arbaletă. Victima prezenta răni în zona spatelui și a umerilor.

Se pare că atacatorii l-au torturat pe Marugov ca să afle unde își ține banii, apoi l-au ucis și au fugit cu o mașină.

Mașina a fost descoperită ulterior în afara Moscovei, la marginea localității Istra.

În acest caz, poliția a reținut un suspect, dar numele său nu a fost dezvăluit presei.

Atacul a avut loc la proprietatea de la țară a lui Marugov, situată la aproximativ 40 km în afara capitalei, Moscova, luni dimineață devreme, a raportat Comitetul de Investigații al Rusiei.

Vladimir Marugov deținea unele dintre cele mai mari fabrici de prelucrare a cărnii din Rusia.

Fiul lui Vladimir Marugov, Alexander, a murit într-un accident de motocicletă petrecut în Moscova, anul trecut.

FOTO: Hepta

Urmărește-ne pe Google News