Într-o ședință organizată la Kremlin cu miniştrii Apărării şi de Externe, liderul rus a declarat că „acţiunile Rusiei şi-au atins obiectivul în Siria”. Acesta l-a anunțat chiar și pe omologul său sirian, Bashar al Assad, de decizia luată. „Consider că obiectivul trasat Ministerului Apărării și forțelor armate ale Federației Ruse a fost în linii mari îndeplinit și din acest motiv îi ordon ministrului apărării să înceapă de mâine retragerea celei mai mari părți a trupelor noastre din Republica Arabă Siriană, a declarat Putin.
La scurt timp de la această discuţie, Putin l-a sunat pe omologul său sirian, Bashar al Assad, pe care l-a informat de decizia luată. Declarația acestuia vine în urma discuțiilor de pace recente la Geneva, în vederea soluționării conflictului sirian.
Intervenţia armată a Rusiei în Siria a început în luna septembrie a anului trecut, timp în care aviaţia Moscovei a efectuat mii de raiduri. Intrarea Rusiei în războiul civil sirian a înclinat balanța în favoarea guvernului sirian, permițându-i să recucerească teritoriile ocupate de rebeli.