În 1999, Federația Rusă se confrunta cu al doilea război cecen. În iulie, președintele Boris Elțîn îl numea pe Vladimir Putin, un veteran al KGB, la conducerea serviciului de securitate FSB. Două săptămâni mai târziu l-a numit premier.
Putin a luat măsuri dure împotriva luptătorilor pentru independență ceceni, ceea ce i-a adus popularitatea în rândul multor ruși.
A declanșat o operațiune militară de amploare, începând din 26 august 1999, ca răspuns la invadarea Daghestanului de către Brigada Internațională Islamică de Menținere a Păcii.
Pe 1 octombrie, trupele ruse au intrat în Cecenia. În timpul primei campanii, militarii ruși și formațiunile paramilitare cecene proruse s-au confruntat în lupte deschise cu forțele separatiste cecene și au ocupat capitala Ceceniei, Groznîi, după un asediu de iarnă care a durat de la sfârșitul anului 1999 și până în februarie 2000. Rusia a stabilit controlul direct asupra Ceceniei în mai 2000.
Numărul exact al morților în urma acestui conflict este necunoscut. Estimări neoficiale oscilează între 25.000 și 50.000 de morți sau dispăruți, majoritatea civili din Cecenia. Pierderile rusești depășesc 5.200, cifra oficială, și se situează în jurul cifrei de 11.000, conform Comitetului Mamelor Soldaților.
În contextul războiului cecen, cu o săptămână înainte de Anul Nou și de demisia lui Boris Elțîn, în decembrie 1999, premierul Putin și miniștrii săi aveau de-a face cu ceva cu totul diferit de asediul și bombardarea brutală a capitalei cecene.
Au fost la Sankt Petersburg, la un celebru club erotic, „Luna”, după cum a dezvăluit ziarul de investigații Nezavismaia Gazeta. La 31 decembrie 2023, articolul era disponibil pe site-ul web.
„Pe 25 decembrie 1999, în jurul orei 19.00, membrii serviciului de securitate al președintelui Federației Ruse au înconjurat clubul de noapte Luna din Sankt Petersburg. Au luat toate spațiile, intrările și ieșirile sub protecție și au restricționat traficul pe Voznesenské Prospekt. Au pus paznic în bucătărie, au verificat certificatele de calitate ale alimentelor, băuturilor nealcoolice și alcoolice”, scria NG, în 2002, când Putin era deja președinte, dar condițiile în Rusia erau încă relativ libere.
Luna este unul dintre cluburile de divertisment și erotic de elită din Skt. Petersburg, oraș supranumit „Veneția Nordului”. Ocupă două etaje ale unei clădiri stilate, în două săli cu pereți albastru închis, mese de mahon pe care sunt aprinse lumânări și fotolii de catifea roșie”, a descris ziarul atmosfera stabilimentului, care a fost vizitat de elita culturală și de afaceri din Sankt Petersburg, unde Putin a fost viceprimar.
Atracția principală a fost „dansul fascinant al femeilor-șarpe”, „ai căror sâni au fost expuși din abundență” în fața „taurilor de la mese”, a descris ziarul.
„Vladimir Vladimirovici a venit la noi însoțit de mai mulți miniștri. Au stat la etajul doi, chiar în fața scenei”, a declarat Ghenadi Ozerov, CEO al Luna, pentru Express Gazeta.
Deși Putin se prezintă ca un om sobru, ar fi băut vodcă și a dansat. „I-am atras atenția”, și-a amintit dansatorea Oksana, pentru NG, care a dezvăluit că premierul a lăsat și un bacșiș generos.
„Putin s-a comportat foarte deschis”, a adăugat Ozerov. „Desigur, au trimis-o pe cea mai frumoasă fată din trupa noastră la dânsul, ca să obțină un autograf, așa că distinsul invitat nu a putut să o refuze”. El a adăugat autografului o urare de fericire în noul mileniu.
Clubul de striptease avea chiar și o placă cu semnătura lui Putin, a informat, pe Twitter, Carl Schreck de la Radio Free Europe/Radio Liberty.
Potrivit editorilor săi, semnătura corespunde modului în care Putin semnează documentele oficiale. Placa a rămas pe loc până cel puțin în 2003.
The strip club even had a plaque with Putin’s signature, and the erotic show he attended had „everything,” according to a contemporaneous newspaper report. https://t.co/RMwip6sOat pic.twitter.com/4abmBsrmgf
— Carl Schreck (@CarlSchreck) December 29, 2023
Omul de afaceri Maksim Freidzon a confirmat, pentru Radio Svoboda, că Putin a mers la Luna în timpul carierei sale politice de mai multe ori.
Clubul nu mai există azi, iar clădirea este folosită de universitate.
Vladimir Putin nu a comentat public scandalul „petrecerii în pielea goală” de la Moscova, dar „incidentul” a fost o chestiune de o „importanță capitală” pentru mass-media, politicienii și rețelele de socializare din Rusia.
Foto: Profimedia