Vladimir Vladimirovici Putin s-a născut pe 7 octombrie 1952, la Leningrad, în fosta URSS, astăzi Sankt Petersburg din Federația Rusă. În prezent ocupă pentru a treia oara funcția de Președinte al Federației Ruse, după ce în perioada 8 mai 2008 – 4 martie 2012 a îndeplinit funcția de prim-ministru. El a devenit președinte interimar al Rusiei la data de 31 decembrie 1999, după ce președintele Boris Elțîn își dăduse demisia, iar apoi a câștigat alegerile prezidențiale din anul 2000. În 2004, el a fost reales pentru un al doilea mandat, care a durat până în 7 mai 2008.
Din cauza limitei prevazute de Constituție, Putin nu a mai putut candida pentru pentru un al treilea mandat prezidențial consecutiv. După victoria succesorului sprijinit de el, Dmitri Medvedev, în alegerile prezidențiale din 2008, Putin a fost numit de acesta prim-ministru al Rusiei. Putin a ocupat această funcție începând din 8 mai 2008 până la data de 4 martie 2012, când va deveni pentru alți 6 ani președinte al Federației Ruse (în urma modificării Constituției).
De-a lungul ”domniei” sale, Vladimir Putin a încercat să-și cultive imaginea de bărbat bun la toate, apărând astfel lmângâind tigri, călărind, la vânătoare, la pescuit, ”învățând chiar un stol de cocori să zboare”, făcând pe dentistul, pilotând, jucând hochei, demonstrându-și priceperea la judo.
Tot el este și subiectul unor zvonuri conform cărora ar avea drept amantă o tânără gimnastă, căreia i-ar fi dăruit un copil. Mai mult, femeia s-ar afla cazată chiar într-un palat de un miliard de dolari, construit în Gelendzhik, un golf la Marea Neagră.
Știri Externe Comentează