„Regimul de la Kiev, prin acțiunile sale, s-a pus, de fapt, la același nivel cu formațiunile teroriste internaționale, cu cele mai odioase grupuri. Este pur și simplu imposibil să lași crimele de acest gen fără răspuns. În această dimineață, la propunerea Ministerului Apărării și conform planurilor Statului Major al Rusiei, a fost efectuată o lovitură masivă cu arme de înaltă precizie cu rază lungă de acțiune, pe mare și pe uscat, care au vizat infrastructură de energie, comandă militară și comunicații, facilități ale Ucrainei”, a spus președintele rus.
Vladimir Putin a avertizat Kievul că, dacă autoritățile ucrainene vor încerca să continue să comite atacuri teroriste pe teritoriul Federației Ruse, răspunsurile vor fi dure.
„Dacă încercările de a comite atacuri teroriste pe teritoriul nostru vor continua, răspunsurile Rusiei vor fi dure și ca amploare vor corespunde nivelului de amenințări prezentate de Federația Rusă”, a declarat șeful statului, luni, la o întâlnire operațională cu membrii Consiliul de Securitate al Rusiei, declarația fiind preluată de TASS.
Pe 10 octombrie, zeci de rachete rusești au lovit marile orașe ale Ucrainei. S-a întâmplat la Kiev, Ivano-Frankivsk, Lvov, Ternopil, Odesa, Harkov, Dnipro și în alte așezări. Oficiali ucraineni au anunțat că e vorba despre 83 de rachete lansate de forțele ruse din Marea Caspică.
„Dacă vorbim de întreaga Ucraine, atunci, pe lângă Kiev, s-au înregistrat lovituri în alte 14 regiuni. În total, de acum, putem vorbi despre zece morți și aproximativ 80 de răniți în toată Ucraina, ca urmare a loviturilor cu rachete rusești.”, a spus șefa Poliției Naționale din Ucraina, Marana Reva.
Potrivit Kyiv Digital, raidul aerian, în toată Ucraina, a durat mai mult de cinci ore și jumătate.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
SlavaluiPutin66 • 10.10.2022, 19:05
ca sa fim corecti sa stam drept si sa judecam tot drept , daca tot sunteti sustinatori ai cuiva , nu are importanta cui studiati un pic istoria luati date reale de acolo din ukrayna , vedeti cam ce se intampla acolo , sa zicem ca dupa 1990 si apoi comentati , ce este tragic rau dar foarte tragic lipsa patritism la noi lipsa atitudine lipsa caracter suntem buni doar de omorat conducatorii romani restul de straini ( gunoaiele altora sunt exemple superbe de integritate si corectitudine ) toate resturile unor cotropitori , asa zisi colonialisti ( a se citii , hoti violatori de copii , gropi comune , femei batjocorite -etc furt de pamanturi de avutii si tot asa ) asata cum le traduceti dragi moralisti ???? stiti cumva cum o fii, sa fii rus in 1996 si sa fii castrat de o gasca de ukraynyeny??? ceva neveste rusoaice ,, violate in grup ? femei gravide , *** ? studiati , cititi , dar mai corect ,intrebatii pe cei de acolo , cam despre ce este vb .. cum o fii sa faci un puct de comanda al armatei , intrun centru comercial ?sau intr- o scoala?? sunteti otraviti de propaganda actuala la tv stiti cumva cam ce s-a intamplat in iugoslavia ? prin 1992 ??? aveti idee??cum e sa pui fratii sa se omoare intre ei ??/
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
ClaraM • 10.10.2022, 15:05
A venit unul cu un comentariu anti Zelensky și s-au aruncat încă vreo doi dupa el ... e trist ca încă mai sunt susținători a lui Putin și politicii lui..
Jumbo • 11.10.2022, 06:49
ClaraM • 10.10.2022, 15:05
A venit unul cu un comentariu anti Zelensky și s-au aruncat încă vreo doi dupa el ... e trist ca încă mai sunt susținători a lui Putin și politicii lui..
Zelenskiiiiii, haide ba, arata ți mufa la stăpânii occidentali, aia te iubesc ba, ca au cumpărat milioane de hectare în colonia lor, tu ești vataful lor baaaa😀. Hai ba, plimba te pe strazi😀. Cât mai poți ba, ca rusii vin la kiev, în vizită 😀😀😀. Nu vin singuri ba, vin cu belarusii😀😀. Fugi baaaaaaa😀😀😀
Jumbo • 11.10.2022, 06:45
ClaraM • 10.10.2022, 15:05
A venit unul cu un comentariu anti Zelensky și s-au aruncat încă vreo doi dupa el ... e trist ca încă mai sunt susținători a lui Putin și politicii lui..
Nu. E trist ca tara asta produce majoritatea *** analfabeți funcțional și dislexici, ca tine, care nu înțeleg nimic din ce se întâmplă dar vorbesc. Balesc pe goagal toată ziua, m au citit o carte, dar își da cu parerea
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
lightning366 • 10.10.2022, 18:29
ClaraM • 10.10.2022, 15:05
A venit unul cu un comentariu anti Zelensky și s-au aruncat încă vreo doi dupa el ... e trist ca încă mai sunt susținători a lui Putin și politicii lui..
se vede prostia la unii, ma surprinde ca moderatorii nu sterg astfel de comentarii, si e de apreciat ca avem dreptul la opinie, dar nu stiu ce nu inteleg oamenii astia ca poohtin (ca tot e in lesa lu Pooh din china) ataca civili, cate stiri au vazut cu copii in morminte comune, copii violati, tortura, mutilari si "comentatorii" astia tot ii tin partea, nu inteleg cum poate exista atata rautate in unii oameni. Chiar si daca iti displace zelensky, tot nu ar trebui sa glorifici moartea copiilor
Jumbo • 11.10.2022, 08:58

Tu, și alții ca tine, cu creierul neted, TU VEZI DOAR CE ÎȚI ARATĂ PROPAGANDA MAFIOT CORPORATISTA JEFUIT OARE, n ai prin ce filtru sa treci informația, cultura ta e goagalu și Facebook ul. Dacă a căzut netul, și uitând te n buletin nu știi cum te cheamă. Așa că, te rugam, continua cu răspândirea propagandei pt stapan
SlavaluiPutin66 • 10.10.2022, 14:46
Cam ciudatel acest bendeak de ucraina el este pe baza de comision acolo cat intra in tara are si el ceva , dar oricum si a vandut sii sufletul dar si tot poporul, un *** de 2 lei , o panarama de om . nu inteleg o treaba , cat mai dureaza *** o ciuperca mai serioasa , sunt niste ***uri de oameni acesti ukraynyeny- in tara avem batrani si copii fara un real ajutor , si noi dam la acesti ***oci ,pomeni
Acest comentariu a fost moderat pentru: incitare la violență, limbaj vulgar sau jignitor.