Lui Putin i s-au dat explicaţii despre proiectarea primelor bombe nucleare sovietice şi i s-a arătat un panou de control pentru simularea unui test nuclear, prezentându-i-se ulterior imagini ale unei explozii şi ale unui nor în formă de ciupercă printr-o fereastră de vizionare.
După începutul războiului din Ucraina, Putin a reamintit frecvent Occidentului mărimea şi capacităţile arsenalului nuclear al Rusiei, avertizând că oricine ar încerca să lanseze un atac nuclear împotriva ţării sale ar fi şters de pe faţa pământului.
El a desfăşurat rachete nucleare tactice în Belarus şi a schimbat poziţia Rusiei cu privire la două tratate majore de dezarmare, dar a declarat în acelaşi timp că Moscova nu „agită” în mod nesăbuit arma atomică şi nici nu îşi schimbă doctrina privind utilizarea acesteia.
Putin, într-o campanie preelectorală evidentă
Se aşteaptă ca luna aceasta Putin să confirme că va candida pentru un nou mandat de şase ani în luna martie, iar apariţia sa luni la expoziţia VDNH a avut un caracter preelectoral evident, notează Reuters.
Preşedintele rus a fost prezentat alături de un grup de elevi scriind un mesaj pe o tablă uriaşă albă speranţele lui pentru viitorul lor şi selectând câteva din ilustratele pe care copiii îşi exprimaseră dorinţele şi le atârnaseră pe un pom de Crăciun, în speranţa că le va putea îndeplini.
În afară de tonul măgulitor al reportajului, agenţia oficială de presă TASS a citat un campion olimpic de box, Oleg Saitov, remarcând puterea strângerii de mână a lui Putin.
Putin, în vârstă de 71 de ani, conduce Rusia în calitate de preşedinte sau premier încă din 1999, când Boris Elţîn a demisionat şi l-a numit preşedinte interimar în ultima zi a mileniului trecut.
Șase ani până la „recordul” de longevitate la Kremlin al lui Stalin
Cu încă şase ani la Kremlin, Putin ar putea să-l depăşească pe Iosif Stalin, care a condus Uniunea Sovietică din 1924 până în 1953, devenind astfel cel mai longeviv conducător al Rusiei de la Ecaterina cea Mare, în secolul al XVIII-lea. De altfel, în timpul turului expoziţiei, lui Putin i-a fost prezentată luni o replică a biroului lui Stalin.
Confirmarea candidaturii sale pentru un nou mandat ar putea surveni săptămâna viitoare, pe 14 decembrie, când Putin va susţine conferinţa sa de presă anuală şi va răspunde întrebărilor publicului.
Evenimentul este organizat pentru a 20-a oară şi, în mod normal, durează câteva ore. Televiziunea de stat a prezentat pregătirile pentru acesta, cu personal îmbrăcat în tricouri „Team Putin” răspunzând la telefoane, în call center, pentru a primi întrebări din partea publicului.
Pentru Putin, alegerile sunt o formalitate în cazul în care va candida: cu sprijinul statului, al mass-mediei oficiale şi cu o disidenţă aproape inexistentă în publicul larg, este sigur că va câştiga, mai notează Reuters.
Politicienii din opoziţie consideră că alegerile formale arată dictatura coruptă a Rusiei lui Putin. La astfel de alegeri, spun ei, participă, de regulă, candidaţi slabi pentru a da doar impresia de concurenţă.
Susţinătorii lui Putin resping această analiză, susţinând că sondaje independente ar arăta că acesta se bucură de aprobarea a peste 80% din populaţie. Ei spun că Putin a restabilit ordinea şi o parte din influenţa pe care Rusia a pierdut-o în timpul haosului provocat de prăbuşirea Uniunii Sovietice.
Foto: Profimedia Images