Situația a revenit la normal luni în cel mai mare oraş al Kazahstanului, Almatî. Pentru prima dată de la startul protestelor din 2 ianuarie care s-au transformat în manifestări violente reprimate în forță, internetul a fost restabilit, majoritatea magazinelor s-au redeschis, iar mijloacele de transport în comun au circulat din nou pe străzi.
Totodată, luni a fost decretată zi de doliu pentru a comemora victimele celor mai mari tulburări din istoria de trei decenii a statului central-asiatic. Potrivit ultimului bilanț publicat duminică, cel puțin 164 de persoane au murit în urma protestelor, iar peste 2.200 au fost rănite.
Piaţa de lângă primărie, care a ars în timpul revoltei, este protejată de forţele de ordine şi închisă publicului. Poliţia a percheziţionat maşinile la punctele de control
Săptămâna trecută, Vladimir Putin a trimis paraşutisti pentru a proteja facilităţile strategice, după ce protestatarii antiguvernamentali au jefuit şi au incendiat clădiri publice.
Desfăşurarea rapidă de forţe de către Rusia a demonstrat disponibilitatea Kremlinului de a folosi forţa pentru a-şi proteja influenţa în fosta Uniune Sovietică, într-un moment în care Moscova se află mai află și într-un impas cu Occidentul pentru cei aproximativ 100.000 de soldați adunați la granița cu Ucraina.
Putin a declarat într-un summit virtual al alianţei militare CSTO a statelor ex-sovietice că organismul a reuşit ”să prevină subminarea fundamentelor statului, degradarea completă a situaţiei interne din Kazahstan şi să blocheze teroriştii, criminalii, jefuitorii şi alte elemente criminale”.
Desigur, înţelegem că evenimentele din Kazahstan nu sunt prima şi departe de ultima încercare de a interveni din exterior în afacerile interne ale statelor noastre. Măsurile luate de CSTO au arătat în mod clar că nu vom permite ca situaţia să fie zguduită acasă.
Vladimir Putin:
Manifestațiile din Kazahstan au început din motive economice, dublarea prețului gazului, dar au căpătat rapid o agendă politică, oamenii cerând alegeri libere și demiterea oficialilor de la vârf, a guvernului.
Preşedintele Kazahstanului Kassym-Jomart Tokayev a declarat la summit că ţara sa a rezistat ”la o tentativă de lovitură de stat”.
”Sub masca unor proteste spontane, a izbucnit un val de tulburări. A devenit clar că scopul principal era subminarea ordinii constituţionale şi preluarea puterii”, a spus oficialul.