„Ce nu este clar aici? Punem rachete lângă granițele Statelor Unite? Nu, Statele Unite sunt cele care au venit la noi cu rachetele lor, sunt deja la ușa noastră”, a afirmat Vladimir Putin.

El a menționat explicit capacitățile americane prezente pe teritoriile României și Poloniei.

„Cursul negocierilor nu este important pentru noi, rezultatul este important… Niciun centimetru spre Est, ne spuneau ei în anii 90. Și? Ne-au înșelat, ne-au păcălit pur și simplu! Cinci valuri de expansiune NATO și au apărut deja sistemele de rachete (nr. de armament ofensiv) în România și Polonia”.

Administraţia Vladimir Putin a criticat de nenumărate ori iniţiativa SUA de a instala elemente antirachetă, în cadrul NATO, în România şi Polonia, precum şi montarea unui sistem antibalistic în Coreea de Sud. Rusia susţine că aceste sisteme pot fi utilizate inclusiv în scop ofensiv.

NATO și Statele Unite au subliniat în repetate rânduri că toate capacitățile militare din România și Polonia au doar au un rol pur defensiv. Scutul de la Deveselu este creat să identifice, urmărească și să intercepteze rachete balistice cu rază mică, medie sau intermediară, în timpul fazei de zbor, venite din afara spațiului euroatlantic, nefiind dotat alt tip de armament.

Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană
Recomandări
Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană

Revenind la situația de la granița cu Ucraina, unde numeroase rapoartă au arătat că Moscova a deplasat între 100.000 și 175.000 de militari, Vladimir Putin a precizat că „nu a fost alegerea Rusiei, nu am vrut asta”.

„Trebuie să ne gândim să ne asigurăm perspectivele de securitate nu doar pentru astăzi și săptămâna viitoare, ci și pentru viitorul apropiat”, a spus Vladimir Putin. „Am pus direct că nu ar trebui să mai existe nicio mișcare NATO spre est, mingea este în terenul lor, ei ar trebui să ne răspundă cu ceva. În acest sens, aș dori să subliniez că, în general, am văzut o reacție pozitivă până acum, partenerii noștri americani ne spun că sunt gata să înceapă această discuție.”

Moscova a avertizat luni din nou privind un posibil răspuns militar în lipsa acțiunii politice față de îngrijorările exprimate privind acțiunile NATO în regiune. După ce provocat îngrijorare în lumea occidentală prin masarea de trupe la granița cu Ucraina, Rusia a trimis săptămâna trecută o listă de solicitări de securitate pe care dorește să le negocieze, inclusiv o promisiune NATO că va renunța la orice activitate militară în Europa de Est și Ucraina.

Statele Unite și Ucraina spun că Rusia ar putea pregăti o invazie, în timp ce Moscova neagă acest lucru și spune că apropierea din ce în ce mai puternică a Ucrainei de NATO a determinat escaladarea conflictului. Tensiunile au fost comparate cu criza rachetelor din Cuba din 1962, când lumea a ajuns în pragul războiului nuclear.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Știrileprotv.ro
Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Viva.ro
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Libertateapentrufemei.ro
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
GSP.RO
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
FANATIK.RO
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Unica.ro
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
Financiarul.ro
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Observatornews.ro
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI