„Dacă atacurile împotriva Rusiei vor continua, răspunsul va fi dur. Răspunsurile vor fi de aceeași amploare ca și amenințările la adresa Rusiei. În cazul unor noi încercări de a comite acte teroriste pe teritoriul nostru, răspunsul Rusiei va fi dur”, a spus Vladimir Putin.

Declarațiile vin după primele atacuri efectuate de forțele ruse asupra Kievului, din luna iunie. Atacurile au fost confirmate de Vladimir Putin, care a spus că au fost folosite „arme de înaltă precizie cu rază lungă de acțiune”.

Duminică, președintele rus a acuzat Ucraina că se află în spatele exploziei și că a comis „un act terorist”. „Nu există nicio îndoială că acesta este un act terorist care vizează distrugerea infrastructurii civile de o importanță critică a Federației Ruse. Autorii, executanții și beneficiarii – serviciile secrete ale Ucrainei”, a afirmat Vladimir Putin.

Luni, în ședința de Consiliu de Securitate, Vladimir Putin a acuzat Ucraina că pregătește alte „atacuri teroriste”, fără a oferi însă dovezi, potrivit publicației ruse Kommersant. Astfel, liderul de la Kremlin a spus că Ucraina încearcă să submineze unele porțiuni ale gazoductului Turkish Stream, prin care Rusia transportă gaze în Turcia.

Este victoria Ucrainei un obiectiv asumat al politici externe românești? De ce alegerile prezidențiale sunt mai importante ca oricând
Recomandări
Este victoria Ucrainei un obiectiv asumat al politici externe românești? De ce alegerile prezidențiale sunt mai importante ca oricând

„Au fost comise o serie de atacuri teroriste și tentative de infracțiuni similare împotriva instalațiilor de energie electrică și a infrastructurii de transport a gazelor din țara noastră, inclusiv o încercare de a submina una dintre secțiunile sistemului de transport al gazelor Turkish Stream”, a spus Vladimir Putin.

De asemenea, liderul rus a mai acuzat Ucraina că „a acuzat trei atacuri teroriste împotriva centralei nucleare Kursk, subminând în mod repetat liniile de înaltă tensiune ale centralei electrice”.

Kommersant amintește că, pe 22 septembrie, FSB, serviciul secret al Rusiei, a anunțat că a reținut un rus recrutat de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU). Agenția a susținut că suspectul pregătea un atac terorist asupra gazoductului rusesc prin care a fost furnizat gaz Turciei și Europei. Atunci FSB nu a precizat despre ce fel de gazoduct este vorba. Gazul este pompat prin Turcia către Europa prin Turkish Stream și Blue Stream.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Două crime comise în județul Constanța, aparent fără legătură între ele, scot la iveală un caz înfiorător
Știrileprotv.ro
Două crime comise în județul Constanța, aparent fără legătură între ele, scot la iveală un caz înfiorător
Claudia Pătrășcanu a răbufnit și a spus ce a făcut unul dintre băieți pe ascuns: „Câtă suferință!” Filmarea care dă peste cap tot ce se știa
Viva.ro
Claudia Pătrășcanu a răbufnit și a spus ce a făcut unul dintre băieți pe ascuns: „Câtă suferință!” Filmarea care dă peste cap tot ce se știa
Elena Udrea, mesaj din închisoare pentru fiica ei, în prima zi de școală: „Draga mea inimă…”. Ce mare și frumoasă s-a făcut Eva Maria!
Libertateapentrufemei.ro
Elena Udrea, mesaj din închisoare pentru fiica ei, în prima zi de școală: „Draga mea inimă…”. Ce mare și frumoasă s-a făcut Eva Maria!
Fabricile din România care produc pe bandă rulantă. Au făcut uitate importurile și angajează constant
FANATIK.RO
Fabricile din România care produc pe bandă rulantă. Au făcut uitate importurile și angajează constant
Bellu și Bitang, revenire istorică? » „Avem nevoie de ei. Degeaba ajută din umbră”
GSP.RO
Bellu și Bitang, revenire istorică? » „Avem nevoie de ei. Degeaba ajută din umbră”
Leguma din România care a avut un randament de vis. Au ieșit pe plus toți cei care au cultivat așa ceva
FANATIK.RO
Leguma din România care a avut un randament de vis. Au ieșit pe plus toți cei care au cultivat așa ceva
Jennifer Lopez, în cea mai sexy rochie, la 55 de ani! Artista vrea să-i arate lui Ben Affleck ce a pierdut! FOTO
Unica.ro
Jennifer Lopez, în cea mai sexy rochie, la 55 de ani! Artista vrea să-i arate lui Ben Affleck ce a pierdut! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Tânărul care a venit îmbrăcat în "steagul" Americii în prima zi de şcoală explică gestul
Observatornews.ro
Tânărul care a venit îmbrăcat în "steagul" Americii în prima zi de şcoală explică gestul
Horoscop 10 septembrie 2024. Săgetătorii sunt în elementul lor și asta le dă putere, sporind efectul pe care îl au asupra celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 10 septembrie 2024. Săgetătorii sunt în elementul lor și asta le dă putere, sporind efectul pe care îl au asupra celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI