Bill Browder este activist pentru drepturile omului, iar, până în 2005 a fost cel mai mare investitor străin în Rusia.

„Putin credea că poate câștiga un război cu Ucraina în trei zile, iar acum au trecut doi ani și jumătate. Dacă ar începe un război împotriva NATO, l-ar pierde în trei zile”, a afirmat Browder, într-un interviu pentru Times Radio.

NATO este considerată una dintre cele mai puternice alianțe militare din lume și are aproximativ 3,39 de milioane de soldați. Rusia are aproximativ 1,5 milioane de soldați.

În același timp, Browder crede că este necesar ca Occidentul să echipeze Ucraina cu rachete cu rază lungă de acțiune.

Pe de altă parte, activistul american consideră că amenințarea unui atac nuclear rusesc este scăzută, pentru că Vladimir Putin și-ar pune astfel în pericol alianțele cu China și India și ar provoca o reacție din partea NATO.

„Putin a făcut deja toate lucrurile de care ne temem. Singurul lucru pe care l-ar mai putea face este să lanseze un atac nuclear”, a spus Browder.

Foto: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News