“Suntem, categoric, împotriva extinderii clubului puterilor nucleare, inclusiv pentru binele Coreei de Nord (…). Suntem împotrivă şi considerăm (acest tir – n.r.) neproductiv, nociv şi periculos”, a spus Putin într-o conferinţă de presă organizată la Beijing.
Cu toate acestea, “trebuie oprită intimidarea Coreei de Nord şi găsirea unei soluţii paşnice pentru rezolvarea acestei probleme”, a subliniat el.
Regimul de la Phenian a lansat duminică un nou tir de rachetă balistică, despre care susţine că poate să fie echipată cu o ogivă nucleară, primul de la alegerea noului preşedinte de la Seul.
- Noul lider de la Seul a discutat cu Donald Trump despre dosarul nord-coreean
- Noul președinte al Coreei de Sud, dispus să meargă la Phenian
- Își schimbă Coreea de Sud politica vizavi de Phenian? Modificările pe care le poate aduce victoria lui Moon Jae-in
Rusia afirmă că racheta a căzut la peste 500 de kilometri de ţărmul său şi de Vladivostok. Moscova a răspuns faţă de ultimul test al regimului nord-coreean şi a ridicat nivelul de alertă pentru apărarea aeriană din Extremul Orient.
Tensiunile sunt puternice în prezent în jurul Peninsulei Corea, în contextul unei retorici tot mai ferme a mai multor părţi în acest dosar, dar mai ales din partea Statelor Unite. Washingtonul a sugerat că toate opţiunile sunt pe masă în acest dosar, inclusiv opţiunea militară.
- Coreea de Nord acuză SUA și Coreea de Sud de un complot ce viza uciderea liderului Kim Jong Un
- Coreea de Nord critică cel mai mare aliat, anunțând că va continua programul nuclear
- Donald Trump către Kim Jong-Un: „Să se țină bine”. Coreea de Nord amenință că va testa rachete săptămânal