„Astăzi auzim că vor să ne învingă pe câmpul de luptă. Ce poți să spui, să încerce. Am auzit de multe ori că Occidentul vrea să lupte cu noi până la ultimul ucrainean. Aceasta este o tragedie pentru poporul ucrainean, dar se pare că totul merge în această direcție”, a precizat Vladimir Putin.

„Toată lumea ar trebui să știe că, în mare, nu am început încă nimic serios. În același timp, nici noi nu refuzăm negocierile de pace. Dar cei care refuză să știe că cu cât mai târziu, cu atât le va fi mai greu să negocieze cu noi”, a subliniat Vladimir Putin.

Anterior, președintele rus a acuzat Occidentul folosește Ucraina pentru a limita Rusia în încercarea sa de a se dezvolta pe baza valorilor tradiționale.

„Așa-zisul Occident colectiv în acțiunile sale pornește din faptul că modelul lor de globalism liberal nu are alternativă. O confirmare clară a acestui lucru este soarta multor țări și popoare din Orientul Mijlociu, alte regiuni ale lumii și astăzi a milioane de oameni din Ucraina, pe care Occidentul pur și simplu îi folosește cinic ca material de consum în jocurile geopolitice, în încercările sale de a controla Rusia”, a spus Vladimir Putin.

Aceste încercări de izolare, crede Putin, nu sunt altceva decât o dorință de a împiedica Rusia să se dezvolte în ritmul de care are nevoie și pe baza valorilor tradiționale de care are nevoie.

„Ce fel de izolare este aceasta? Este doar o luptă cu Rusia. Occidentul încearcă să ignore o realitate incomodă pentru sine, formarea unei ordini mondiale multipolare”, a afirmat Vladimir Putin.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News