„S-a ajuns până acolo încât lideri din ţările occidentale le recomandă cetăţenilor lor să consume napi în loc de salată şi roşii. Napul este un produs bun, dar până şi pentru napi vor trebui să vină tot la noi. Nivelul recoltei noastre este mult mai mare decât cel al vecinilor noştri din Europa”, a declarat Vladimir Putin.
Liderul de la Kremlin a amintit că, în martie 2022, după începerea „operaţiunii speciale militare” în Ucraina, așa cum numeşte Moscova războiul din Ucraina, multe companii occidentale au fost nevoite să părăsească piaţa rusă la presiunea autorităţilor.
„La acea vreme, analiştii străini au prezis o depresie şi un declin al sectorului de consum, au promis rafturi goale, o penurie masivă de bunuri, un eşec al sectorului serviciilor, dar viaţa a decis altfel”, a afirmat Vladimir Putin.
Președintele rus a afirmat că ţărilor occidentale le va fi greu să se lipsească de îngrăşămintele ruseşti pentru a-şi creşte producţia, declarând că în privinţa sancţiunilor occidentale situaţia seamănă, în general, cu proverbul „cine sapă groapa altuia cade chiar el în ea”.
De asemenea, Vladimir Putin i-a asigurat pe cei mai importanţi reprezentanţi ai comunităţii locale de afaceri că investiţiile lor actuale în economie se vor compensa triplu în viitor, în pofida sancţiunilor occidentale.
Potrivit lui Putin, în ciuda sancţiunilor occidentale introduse din cauza campaniei militare ruse în Ucraina, în ţară există „oportunităţi mari” practic în „orice domeniu de activitate” şi pentru toate afacerile, cerându-le miliardarilor ruşi „să nu se axeze doar pe obţinerea de profit, ci şi pe binele public”.
FOTO: EPA