Liderul de la Kremlin a făcut aceste afirmații comentând revolta de pe data de 29 octombrie, din republica majoritar musulmană Daghestan, când sute de oameni au luat cu asalt aeroportul din Mahacikala pentru „a-i prinde” pe pasagerii evrei care soseau cu un zbor de la Tel Aviv.
Putin a acuzat Ucraina şi Occidentul că s-au aflat la originea incidentului de pe aeroportul din Mahacikala, alegaţie respinsă ca falsă de Kiev şi Washington.
„Cât despre aceste evenimente din Mahacikala… era foarte uşor de aprins o scânteie, foarte uşor. Pe fundalul ororilor care au loc acolo (în Gaza), este uşor să se facă asta, pentru că… atunci când vezi copii suferind şi plini de sânge, îţi încleştezi pumnii şi îţi vin lacrimi în ochi”, a spus președintele rus.
„Şi asta, cred, este reacţia oricărei persoane normale. Iar dacă nu există o astfel de reacţie, atunci persoana respectivă nu are inimă, e de piatră. Cu toate acestea, noi trebuie să procesăm acele evenimente cu capul limpede şi să înţelegem unde este rădăcina răului”, a adăugat Vladimir Putin.
Aparent luate prin surprindere, autorităţile din Daghestan, republică rusă autonomă din Caucaz, au reuşit să-i evacueze în siguranţă pe pasagerii avionului, nu înainte însă ca un autobuz cu pasageri ai cursei venite de la Tel Aviv să fie urmărit în jurul aeroportului de o mulţime furioasă din cauza bombardamentelor lansate de Israel asupra Fâşiei Gaza drept ripostă la atacul sângeros al Hamas din 7 octombrie.
Poliţia a operat 80 de arestări, iar Vladimir Putin a convocat o reuniune de urgenţă cu şefi ai securităţii, pentru a discuta ce este de făcut ca astfel de incidente să nu se repete. Ulterior, 15 dintre manifestanții furioși de pe aeroportul din capitala republicii Daghestan au primit sentințe blânde, prin care au fost condamnați la câteva zile de închisoare.
Rusia, care cere o încetare imediată a focului în Gaza şi susţine soluţia celor două state, a încercat să menţină contactul cu toate părţile din conflictul Israel-Hamas, dar a stârnit furia autorităţilor israeliene invitând o delegaţie a mişcării islamiste palestiniene la Moscova.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas
gaby1979 • 04.11.2023, 23:55
Putin e sensibil .....va vine să credeți criminali de război au ajuns sensibili ....de copii din ukraina niste nu pomeneste sau de crimele de război făcute de ruși ....doamne în ce lume trăim ...
Simona.T • 04.11.2023, 22:24
Propun sa varsam si noi o lacrima alaturi de Vladimir, clar ca i se rupe...inima