O cerere de despăgubire în valoare de zece milioane de dolari australieni (6,4 milioane de euro) pentru fiecare petent a fost depusă la CEDO de cabinetul australian de avocatură LHD Lawyers, pe 9 mai. Cererea a fost făcută în numele a 33 de australieni, neozeelenadezi şi malaysieni, rude ale victimelor, relatează AFP.

Potrivit documentelor, Rusia a încercat să-şi ascundă implicarea în acest incident. Anul trecut, o anchetă internațională coordonată de Biroul Olandez de Anchete pentru Securitate a stabilit că avionul a fost doborât de o rachetă sol-aer de tip Buk de fabricație rusă, dintr-o zonă aflată sub controlul separatiștilor proruși.

Anumite familii intenţionează să dea în judecată şi compania Malaysia Airlines, cu scopul de a obține o compensaţie pentru traumatismul psihologic suferit de rude, potrivit unui avocat olandez. Aeronava Malaysia Airlines, care zbura pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur, a fost doborâtă pe 17 iulie 2014, iar toți cei 298 de pasageri aflați la bord au murit.

Foto: EPA

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News