Kremlinul are toate motivele de îngrijorare, după ce doi generali ruși au fost aruncați în aer chiar în capitala rusă. Ucraina demonstrează că poate să se infiltreze în Moscova, iar experții în securitate au spus că „Vladimir Putin ar putea fi următoarea țintă”.

După atentatul de la Moscova, de acum 2 zile, Ministerul rus Apărării a decis să formeze o unitate specializată, în subordinea Serviciului Federal de Securitate, care să protejeze personalul militar de rang înalt.

Cu toate acestea, sistemul de securitate al lui Putin este aproape impenetrabil, potrivit experților.

Care sunt „inelele de securitate”

Când iese în public, liderul rus are acum „patru inele de securitate în loc de 3”. Prima linie sunt gărzile lui personale. A doua linie este compusă din agenți care infiltrează în mulțime. Al treilea inel este alcătuit din lunetisti poziționați pe acoperișurile din jur. Iar al patrulea inel observă împrejurimile extinse.

Potrivit Moscow Times, Putin nu mai merge nicăieri fără să poarte o vestă antiglonț pe sub haine.

Gărzile de corp, pensionate când fac 35 de ani

Conform „Russia Beyond”, site afiliat Kremlinului, gărzile lui de corp ale lui Putin au pistoale cu tragere rapidă cu muniție care perfora armura. Agenții sunt pensionați când împlinesc 35 de ani.

Aparatul de protecție al lui Putin include un arsenal de înaltă tehnologie. Înainte de a călători, zona țintă este inspectată luni întregi, telefoanele mobile sunt monitorizate și sunt instalate dispozitive de bruiaj.

Mașini blindate, lansatoare de grenade și rachete antiaeriene, alături de Putin

Pe drum, el călărește într-un convoi de vehicule blindate, înconjurat de forțe militare speciale dotate AK-47, lansatoare de grenade antitanc și rachete antiaeriene.

Un zvon persistent, negat întodeauna de Kremlin, este că Putin are câteva dubluri. „Când văd un presupus Putin în mulțime, recunosc imediat că este o dublură”.

De fiecare dată când ia masa, mâncare este testată în prealabil și verificată de medici.

 
 

Urmărește-ne pe Google News