Aflat la Soci, unde a luat parte la un meci de hochei, Vladimir Putin a fost întrebat despre subiectul intens dezbătut pe scena politică americană, respectiv concedierea lui James Comey.

“Ce efect va avea concedierea lui James Comey asupra relațiilor dintre SUA și Rusia”, este întrebarea pe care un reporter CBS i-a adresat-o lui Vladimir Putin.

Ușor amuzat, acesta a răspuns imediat: “Niciunul”. El a continuat apoi și a explicat că “întrebarea pare ușor amuzantă. Nu avem nimic de-a face cu acest lucru. Preşedintele Trump acţionează în concordanţă cu legea şi Constituţia sa”, a spus liderul de la Kremlin.

https://twitter.com/CBSNews/status/862350395351465985

 

Directorul FBI a fost demis la jumătatea mandatului său de zece ani de Donald Trump, decizia provocând un adevărat șoc ăn SUA. Potrivit unor surse, James Comey a cerut resurse suplimentare pentru investigaţia vizând interferenţa rusă în alegerile din 2016, cu câteva zile înainte de a fi concediat.

Între timp, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov s-a întâlnit cu Trump la Washington. După discuţii, şeful diplomaţiei ruse a afirmat este „umilitor” pentru poporul american să audă că Moscova controlează situaţia politică din SUA.

Directorul FBI a fost concediat, potrivit Casei Albe, pentru cum a gestionat ancheta în cazul serverului de mail privat utilizat de Hillary Clinton. Demiterea lui Comey a atras numeroase critici asupra liderului american, mai ales că FBI anchetează eventualele legături între echipa de campanie a lui Donald Trump și Rusia, acuzată că s-a amestecat în alegerile prezidențiale americane. Decizia a provocat imediat acuzații de interferență politică.


Citește și:

Urmărește-ne pe Google News