Președintele rus Vladimir Putin a transmis, duminică, un mesaj oficial participanților la ceremonia de deschidere a Complexului Memorial și Muzeului Isprăvilor Militare ale Eroilor Operațiunii Militare Străine, eveniment desfășurat în capitala Coreei de Nord, Phenian.
Liderul de la Kremlin i-a adresat mulțumiri directe omologului său, Kim Jong-un, pentru finalizarea rapidă a acestui proiect de mare anvergură.
Vladimir Putin a subliniat că inaugurarea coincide simbolic cu aniversarea „eliberării” regiunii Kursk.
„Aș dori să-mi exprim profunda recunoștință față de dumneavoastră, dragă tovarășe Kim Jong-un, și față de toți cei care au contribuit la implementarea unui proiect de o asemenea amploare în cel mai scurt timp posibil – cu ocazia aniversării eliberării regiunii Kursk de sub invadatori”, a transmis Vladimir Putin.
Acesta și-a exprimat convingerea că, prin eforturi comune, parteneriatul strategic cuprinzător dintre Federația Rusă și Coreea de Nord va continua să se consolideze în mod constant.
Un punct central al declarației l-a reprezentat recunoașterea directă a implicării forțelor nord-coreene pe front:
„Aș dori să-mi exprim sincera recunoștință față de curajoșii soldați coreeni care au participat la operațiunile militare din regiunea Kursk și să aduc un omagiu eroilor căzuți”, a mai precizat Vladimir Putin.
Conform unui comunicat oficial publicat pe site-ul Kremlinului, noul complex monumental din Phenian are o dublă semnificație.
În primul rând, este menit să perpetueze memoria actelor de eroism și a sacrificiilor făcute de soldații Armatei Populare Coreene în numele unei „victorii comune”.
De asemenea, monumentul este considerat un reper „vizibil și durabil al prieteniei și al solidarității” dintre cele două popoare.