„Îi va vizita, va vorbi cu ei. Acest lucru s-a întâmplat de multe ori înainte, vă amintiți”, a spus Dmitri Peskov.

Purtătorul de cuvânt prezidențial a dat un răspuns negativ la întrebarea dacă vizita lui Vladimir Putin la spitalul militar este legată de debutul unei noi etape privind „operațiunea militară specială din Ucraina”. 

„Nu, nu este o situație nouă, nu e o etapă nouă. Președintele este în permanență interesat și ține sub control subiectul legat de condițiile oferite celor care au fost răniți în timpul operațiunii militare speciale. Este preocupat în permanență de această temă”, a explicat Dmitri Peskov.

„Este vorba doar de program, care acum i-a permis (n.r. – lui Vladimir Putin) să meargă personal să facă cunoștință (n.r. – cu militarii răniți)”, a conchis Dmitri Peskov.

Această vizită anunțată a președintelui rus vine la mai bine de două luni de când același purtător de cuvânt al Kremlinului anunța că Vladimir Putin nu vrea să viziteze soldaţii ruşi răniți din spitale.

„Nu există planuri pentru astfel de itinerarii”, declara, pe 17 martie, Dmitri Peskov, ca răspuns la o întrebare pe această temă.

În schimb, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vizitat, în aprilie, spitalul militar din Kiev, unde a înmânat medalii soldaților răniți în luptele din Harkov, Cernihiv și Hostomel.

Anterior, la mijlocul lunii martie, Zelenski a sfidat sirenele care anunțau un nou raid aerian asupra Kievului și a vizitat un spital din capitala Ucrainei, pentru a-i decora și încuraja pe militarii răniți în conflictul cu Rusia.

„Însănătoşire grabnică, băieţi”, le-a urat atunci președintele ucrainean militarilor, cărora le-a transmis că cel mai bun cadou va fi „victoria”.

FOTO: EPA

Urmărește-ne pe Google News