Putin s-a întâlnit joi cu Xi Jinping într-un vechi oraș de pe Drumul Mătăsii pentru a discuta despre războiul din Ucraina, tensiunile privind Taiwanul și parteneriatul tot mai strâns dintre Moscova și Beijing.
A fost prima întâlnire față în față dintre cei doi lideri de la începutul invaziei în Ucraina. La ultima întâlnire față în față dintre cei doi, Xi și Putin au declarat un parteneriat „fără limite” și au promis că vor colabora mai mult împotriva Occidentului.
Remarcile au fost reluate și joi, Putin denunțând tentativele occidentale de a crea o „lume unipolară”.
„Tentativele de a crea o lume unipolară au luat recent o formă absolut urâtă şi sunt total inacceptabile”, i-a spus Putin lui Xi, joi.
Apreciem foarte mult poziția echilibrată a prietenilor noștri chinezi când vine vorba de criza din Ucraina. Vă înţelegem întrebările şi îngrijorările. Vă vom explica în detaliu poziţia noastră pe acest subiect.
Vladimir Putin, către Xi Jinping:
După aceste remarci, Xi l-a numit pe Putin „vechiul său prieten” și a spus că China va colabora cu Rusia.
„În fața schimbărilor din lume, din vremurile noastre și ale istoriei, China este dispusă să colaboreze cu Rusia pentru a juca un rol de lider în demonstrarea responsabilității marilor puteri și pentru a insufla stabilitate și energie pozitivă într-o lume dezechilibrată”, i-a spus Xi lui Putin.
Cu prilejul actualei întrevederi, Putin a reînnoit sprijinul Moscovei pe tema Taiwanului, unde vizita din august la Taipei a președintelui Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, a stârnit indignarea Chinei.
„Moscova îşi menţine adeziunea faţă de principiul «o singură China». Condamnăm provocările SUA în strâmtoarea Taiwan”, a spus Putin.
Relaţiile dintre Beijing şi Moscova au fost tumultuoase în perioada Războiului Rece, dar cele două s-au apropiat foarte mult în ultimele decenii. China este principalul partener economic al Rusiei și nu a condamnat invazia în Ucraina.
Totuși, Beijingul este perturbat de impactul asupra economiei globale și a avut grijă să nu acorde Rusiei sprijin material care ar putea declanșa sancțiuni occidentale asupra economiei Chinei.