Cuprins:
„Faceţi-l pe criminalul de război Putin să plece”, au cerut protestatarii pe bannerele cu care au împânzit centrul capitalei Mongoliei, o aluzie la faptul că liderul rus este vizat de un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internațională (CPI), iar țara lor, în calitate de membră CPI, nu ar fi trebuit să-l primească în vizită.
Mongolia este prima țară membră a CPI vizitată de Vladimir Putin de la emiterea mandatului de arestare pe numele său, în martie 2023. În conformitate cu acest statut, Mongolia ar fi trebuit să-l aresteze, dar acest lucru nu s-a întâmplat în pofida solicitării CPI și a criticilor Ucrainei.
Covor roșu pentru Putin
Liderul rus a sosit la Ulaanbaatar luni seara și a fost întâmpinat de garda de onoare. Omologul său mongol Ukhnaa Khurelsukh l-a salutat marți în Piața Ginghis Han din Ulaanbaatar, unde a fost organizată o ceremonie în prezenţa delegaţiilor din cele două state.
O fanfară a interpretat melodii militare şi imnurile naţionale ale Rusiei şi Mongoliei în faţa celor doi lideri, care au stat lângă soldaţi mongoli îmbrăcaţi în portul tradiţional. Protestatarii au fost împiedicați în acel moment să se apropie de liderul rus.
Guvernul mongol nu a făcut nicio declaraţie cu privire la o posibilă arestare a liderului de la Kremlin. Or, această vizită pare a fi un act de sfidare la adresa CPI, a Ucrainei atacate de Rusia, precum şi a numeroase ţări occidentale şi organizaţii pentru drepturile omului care au cerut arestarea lui, relatează AFP, potrivit Agepres.
Ucraina avertizează Mongolia
CPI şi autorităţile ucrainene au îndemnat Mongolia să-l aresteze pe Vladimir Putin, căutat de justiția internațională pentru deportarea ilegală a unor copii ucraineni în Rusia.
La fel ca alte state părţi ale Statutului de la Roma care a fondat CPI, Mongolia „are obligaţia de a coopera”, a declarat un purtător al acestei jurisdicţii, Fadi el-Abdallah, citat de AFP.
„Mongolia a permis unui criminal acuzat să scape de justiție, împărțind astfel responsabilitatea pentru crimele sale de război. Vom lucra cu partenerii pentru a ne asigura că acest lucru are consecințe pentru Ulaanbaatar”, a reacționat purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Gheorghi Tihii.
Atunci când o ţară membră nu îşi îndeplineşte obligaţiile faţă de CPI, aceasta din urmă poate sesiza Adunarea statelor părţi care se reuneşte o dată pe an, dar ale căror eventuale sancţiuni se limitează strict la un avertisment verbal, notează AFP.
În trecut, alţi indivizi vizați de mandate de arestare emise de CPI, printre care fostul dictator sudanez Omar al-Beshir, s-au deplasat în ţări semnatare ale Statutului de la Roma fără să-şi facă griji.
croco601 • 03.09.2024, 23:13
CPI=0. Să ne întoarcem dară la o justiție cu rezultate dovedite în timp: Staborul, Cartea de Blestem și Jurământul de Brazdă. Proba cu Fierul Roșu nu mi se pare potrivită pe considerente de poluare.
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 04.09.2024, 02:16
croco601 • 03.09.2024, 23:13
CPI=0. Să ne întoarcem dară la o justiție cu rezultate dovedite în timp: Staborul, Cartea de Blestem și Jurământul de Brazdă. Proba cu Fierul Roșu nu mi se pare potrivită pe considerente de poluare.
Și trasul în țeapă se poate aplica Liderului Suprem.
criu • 03.09.2024, 15:34
Intr-un fel si-a bagat ceva in CPI.Cam asa ceva este si cu art.5 din Tratatul NATO.
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 03.09.2024, 20:00
criu • 03.09.2024, 15:34
Intr-un fel si-a bagat ceva in CPI.Cam asa ceva este si cu art.5 din Tratatul NATO.
Subtil apropo. Ce zici, nu mai bine ieşim din NATO? Oricum nu ne ajută la nimic şi mai bine ne rezolvăm singuri problemele cu ruşii. Așa, de la egal la egal, amical.
parpalache • 03.09.2024, 15:23
Mda!Pâna și in Mongolia s-a inființat o„societate”civila!Adica cozi de topor- pentru șantajarea guvernului țarii!
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 03.09.2024, 20:03
parpalache • 03.09.2024, 15:23
Mda!Pâna și in Mongolia s-a inființat o„societate”civila!Adica cozi de topor- pentru șantajarea guvernului țarii!
Nu le-ar crăpa, mă, obrazul de rușine, să îndrăznești să critici un asemenea Lider? Numai în degenerările occidentale se mai vede așa ceva. În statele SUVERANE și INDEPENDENTE, poporul iese îmbrăcat cuviincios, cu pâine, sare și pancarte, aplaudând ritmat. Ca la Marea Adunare Națională.