Un decret prezidențial publicat luni se referă doar la „eliberarea lui Vladimir Ghennadievici Titov din funcţia de prim-viceministru al afacerilor externe al Federaţiei Ruse. Decizia a intrat în vigoare din momentul publicării, precizează decretul, potrivit news.ro.
Vladimir Titov, în vârstă de 66 de ani, deţinea funcţia de prim-adjunct al ministrului de externe al Federaţiei Ruse încă din 22 aprilie 2013 şi superviza relaţiile cu ţările europene şi chestiunile administrative. Înainte de a avea aceste responsabilităţi, el fusese ministru adjunct de externe din 2005.
Absolvent al Institutului de Stat pentru Relaţii Internaţionale din Moscova, Titov a intrat în sistemul Ministerului Afacerilor Externe din 1980 şi a îndeplinit diverse funcţii diplomatice în aparatul central al ministerului şi în străinătate, inclusiv la Ambasada Rusiei în Suedia.
Potrivit Kommersant, care citează o sursă din Ministerul de Externe de la Moscova, Vladimir Titov ar putea fi numit în postul de reprezentant al misiunii ruse la ONU și la alte organizații internaționale din Geneva. Sursa Kommersant vorbește despre o „rotație planificată”, susținând că postul lui Titov ar urma să fie preluat de actualul ambasador al Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, în vârstă de 62 de ani. Actualul reprezentant al misiunii ruse de la Geneva este Ghennadi Gatilov, în vârstă de 73 de ani, care se află în post din 2018.